Ionel Dănciulescu e gata să plece de la CS Dinamo: „Dacă e cineva care confirmă asta, eu îmi dau demisia imediat!”. Cum a ajuns pe funcția lui Dănuț Lupu și ce spune despre relația cu Ionuț Lupescu | EXCLUSIV

Ionel Dănciulescu a vorbit despre venirea lui Ionuț Lupescu la Dinamo și despre informația conform căreia a fost dezamăgit că postul lui Dănuț Lupu, care i-ar fi fost promis lui, îi va fi dat „Kaiserului”.
În dialogul cu ProSport, Danciu explică faptul că există persoane care îi vor răul și că el niciodată nu i-a vânat funcția lui Lupu, rămasă vacantă după arestarea acestuia. În plus, fostul atacant al „câinilor” susține că relația excelentă pe care o are cu comandantul Ionuț Popa contează mai mult ca orice și nu se pune problema să fie el cel sacrificat.

Anunț bombă făcut de Ionel Dănciulescu: e gata să plece de la Dinamo dacă cineva îl contrazice cu dovezi! Cum a ajuns pe funcția lui Dănuț Lupu și ce spune despre relația cu Ionuț Lupescu

Ionel Dănciulescu este managerul general al academiei de fotbal de la CS Dinamo încă din anul 2020, când aceasta s-a relansat în mandalul lui Marcel Vela, ministrul de Interne de pe atunci.
Fostul mare atacant din „Ștefan cel Mare” a fost pus în fruntea unui proiect îndrăzneț și și-a declarat entuziasmul prin intermediul unei conferințe de presă:

Eu voi fi responsabil de tot ce înseamnă partea tehnică. Sunt entuziasmat că voi lucra cu cei mici. Voi fi pe teren, alături de antrenori şi de cei mici”, spunea Dănciulescu, printre altele, în decembrie 2020.

Mai nou, în academia celor de la CS Dinamo a mai fost cooptată o glorie a „câinilor”. Este vorba despre Ionuț Lupescu, care va ocupa „o funcție cheie în dezvoltarea” academiei, după cum a anunțat, marți, 17 octombrie, CS Dinamo.

În acest context, s-a speculat că Ionel Dănciulescu a fost sacrificat de șefii „câinilor”, situație care nu i-ar fi picat deloc bine fostului mare atacant.

Pentru a lămuri lucrurile în acest sens, Dănciulescu a oferit o primă reacție, în exclusivitate pentru ProSport. Golgheterul „câinilor” de odinioară asigură pe toată lumea că nu a vânat postul de manager al Clubului Sportiv Dinamo, care a rămas vacant după arestarea lui Dănuț Lupu. De asemenea, referitor la sosirea lui Ionuț Lupescu în cadrul clubului, „Danciu” a avut de spus doar cuvinte pozitive:

„Îți spun adevărul. Sunt oameni care au interese, care au ceva cu mine probabil. Ne știm de atâția ani și știi că nu mint. Nu mă deranjează că vine Ionuț, ba dimpotrivă. Eu nu mi-am dorit niciodată postul acesta. Dacă e cineva care confirmă că voiam postul ăsta, eu îmi dau demisia de la Dinamo. Nu am vrut postul lui Dănuț, sub nicio formă!

Nu avea cine să se ocupe. Cum eu sunt mereu băiat bun, și poate de aia nu am avut loc în fotbalul românesc în altă parte, mi-au zis „Ia-l tu! Ia-l pe Bratone, stați lângă echipă”.
Că a venit Ionuț Lupescu este un lucru excelent. Avem ce să învățăm de la el. E normal să fie șef, la experiența pe care o are.

Eu nu m-am axat niciodată pe ideea de director, de președinte, nu m-au interesat funcțiile. Eu sunt Danciu”, a declarat Ionel Dănciulescu, pentru ProSport.

Ionel Dănciulescu spune că nu are cum să fie sacrificat: „Am fost primul care a venit aici!”

În continuare, Ionel Dănciulescu a spus că are o relație foarte bună cu președintele CS Dinamo, Ionuț Popa, motiv pentru care nu își vede pus postul în pericol:

„Nu e niciun fel de problemă că a venit Ionuț Lupescu. Nu pot să fiu sacrificat! Eu știu relația pe care o am cu Ionuț Popa. Eu am fost primul care a venit aici. Când au fost aduși Marius Niculae, Florin Bratu și Ionuț Lupescu, am fost mereu sunat și întrebat ce părere am. Sunt foarte fericit că vine un nume important din istoria lui Dinamo lângă noi! Știe și Ionuț Popa că nu am vrut postul lui Dănuț. Am o relație extraordinară cu Ionuț Lupescu”, a mai declarat Ionel Dănciulescu pentru ProSport.

Publicat: 18 10. 2023, 11:58
Actualizat: 18 10. 2023, 12:07