Ioan Ovidiu Sabău „înțeapă” arbitrul, după 0-4 cu CFR Cluj: „A venit un penalty acordat ușor, e foarte greu să revii”

Ioan Ovidiu Sabău l-a „înțepat” pe arbitrul Marcel Bîrsan după ce Universitatea Cluj a cedat acasă, scor 0-4, în fața celor de la CFR Cluj.

Ioan Ovidiu Sabău l-a „înțepat” pe arbitrul Marcel Bîrsan

„Moțul” consideră că prima lovitură de la 11 metri din seria de 3 care le-au fost acordate elevilor lui Dan Petrescu a fost dictată foarte ușor, iar de la acel moment „Șepcilor Roșii” le-a fost foarte greu să revină în joc.

Sabău și-a exprimat dezamăgirea în privința anumitor aspecte ale jocului prestat de formația pe care o conduce și susține că elevii săi trebuie să depășească acest moment și să se concentreze pe jocurile din play-out.

„Ca să bați CFR trebuie să faci puține greșeli. Le-am dat posibilitatea să arunce multe mingi în careu, a venit și un penalty acordat destul de ușor, e foarte greu să revii. Ne-am dorit foarte mult să facem un joc bun, știm ce înseamnă un astfel de joc, au venit atâția suporteri să ne susțină.

Am pregătit foarte bine jocul, ne-am pregătit foarte bine, dar încă nu suntem pregătiți să ducem atâtea meciuri la un nivel bun. Se întâmplă să avem o astfel de relaxare, momente în care nu suntem cum ar trebui să fim. Astăzi, CFR, trebuie să recunoaștem, a fost în formă, foarte puternică, mult mai agresivă decât noi.

Noi am început destul de bine, meciul era echilibrat, a venit acea centrare, putea fundașul să interpreteze altfel acea fază. Ar fi foarte multe de spus, dar e bine că am terminat pe 9, pentru noi începe alt campionat, cum ne-am refăcut după meciul de la Craiova, se refac și acum. E un eșec usturător, dureros, dar începe noul campionat și trebuie să ne îndeplinim obiectivul.

Suntem dezamăgiți toți, dar nu pot să fiu supărat pe jucători pentru că s-au pregătit foarte bine. E o echipă care are un lot echilibrat valoric, a jucat meciuri tari, puternice, mie mi se pare că este echipa care luptă cu șanse reale la campionat, mai sunt și Farul, FCSB, Rapid, care joacă foarte bine, dar CFR e echipă foarte puternică”, a spus Ioan Ovidiu Sabău.

Publicat: 13 03. 2023, 23:27
Actualizat: 13 03. 2023, 23:41