Ioan Andone nu mai are niciun dubiu în privința campioanei din Superliga! „Trădare” pentru rapidiști: „Fac patru meciuri bune și două proaste, unele lucruri nu se schimbă!”

Ioan Andone la startul meciului de fotbal dintre CS Corvinul 1921 Hunedoara și FC CFR 1907 Cluj, contând pentru Cupa României Betano - sferturi de finală, desfășurat pe Stadionul Michael Klein din Hunedoara, marți 2 aprilie 2024. © FOTO: Sebastian POPESCU/SPORT PICTURES
Vezi galeria foto - 6 poze

Ioan Andone nu mai are niciun dubiu în privința campioanei acestui sezon din Superliga, după ce s-au scurs doar două etape din play-off.

După ce a reușit să-și câștige ambele meciuri și rivalele s-au încurcat, FCSB a ajuns la 38 de puncte și are un avans de șapte lungimi față de ocupanta locului secund, Universitatea Craiova.

Ioan Andone nu mai are niciun dubiu în privința campioanei din Superliga

În urma ultimelor rezultate înregistrate în Superliga, Ioan Andone e convins că roș-albaștrii au șanse foarte mici să mai rateze primul titlu după o pauză de nouă ani.

În schimb, despre fosta sa echipă, Rapid, antrenorul a remarcat că, așa cum s-a întâmplat deseori în istoria clubului, giuleștenii au clacat după o serie bună de partide, iar acum mai păstrează doar șanse pur-teoretice la câștigarea marelui trofeu.

„Foarte greu să i-l ia cineva FCSB-ului. Eu mă așteptam la Rapid, sincer vă spun. După acel 4-0… Toată lumea credea că s-a schimbat ceva. Dar Rapid face 4-5 meciuri bune și după două proaste.

Unele lucruri nu se schimbă, rămân în tradiția clubului. La ce lot are, o vedeam în stare să pună probleme în play-off”, a declarat Ioan Andone, conform Digi Sport.

Meme Stoica a anunțat primul transfer al FCSB din vară

„Sunt şi cluburi mari care fac greşeli. Pe Bayern Munchen s-ar putea să o coste campionatul faptul că l-a lăsat pe Stanisic împrumut la Bayer Leverkusen. El a deschis scorul în meciul direct, pentru Leverkusen.

Dar, mă rog, astea sunt alte probleme. Nu e logic să fereşti un jucător care a semnat cu o echipă? De ce să joace împotriva echipei respective? Nici noi nu-l lăsăm pe Musi, nu mi se pare normal ca Musi să joace împotriva intereselor lui. Că Musi, din vară, va fi jucătorul nostru.

Astea sunt nişte chestii pe care le faci pentru jucător, în primul rând. Rapid a avut alte idei, l-a lăsat pe Micosvchi să joace pentru UTA în meciul direct”, a spus Mihai Stoica la Orange Sport.

Publicat: 03 04. 2024, 18:47
Actualizat: 03 04. 2024, 19:45