Întâlnire de gradul 0 la Dinamo! Andrei Nicolescu îi pune fotbalistului contractul pe masă: „Ne vedem pe 2 ianuarie”

Foto: Sport Pictures
Vezi galeria foto - 4 poze

Președintele lui Dinamo, Andrei Nicolescu, a anunțat ce urmează în perioada imediat următoare privind fotbaliștii ale căror contracte cu formația din Șos. Ștefan cel Mare vor expira în vara anului viitor.

„Câinii” au avut o primă parte de sezon excelentă, pe care, în cazul unui succes cu UTA, în ultima etapă, ar fi putut să o încheie pe prima treaptă a clasamentului. Chiar și după înfrângerea de la Arad, 0-2, Dinamo visează, însă, în continuare la topul Superligii, dar suporterii sunt speriați de posibilele plecări ale unor fotbaliști de bază. Mijlocașul Eddy Gnahore și fundașul central Kennedy Boateng, titulari de drept în angrenajul lui Zeljko Kopic, își vor termina contractele cu „roș-albii” în vara lui 2026, astfel că după 1 ianuarie ar putea negocia cu orice club doresc, aflându-se în ultimele șase luni ale angajamentului.

Conducerea lui Dinamo nu vrea, însă, să repete episoadele Homawoo și Selmani, care au plecat gratis din „haită” deoarece contractul le-a ajuns la final. Mai exact, conducerea bucureștenilor negociază în această perioadă cu Eddy Gnahore și Kennedy Boateng, pe care speră să îi determine să semneze noi angajamente.

Andrei Nicolescu, în negocieri cu Kennedy Boateng și Eddy Gnahore pentru rămânerea la Dinamo

Kennedy Boateng și Eddy Gnahore sunt priorități zero pentru conducerea lui Dinamo, care vrea să își asigure serviciile celor doi cel puțin și pentru sezonul 2026-2027, când „câinii” ar putea să reapară în cupele europene, după o perioadă însemnată de absență.

Dacă despre cel de-al doilea nu a oferit mari detalii, preferând doar să anunțe că negocierile de prelungire a contractului continuă, Andrei Nicolescu a anunțat că fundașul central este așteptat la o discuție chiar înainte de reunirea lotului, pe 2 ianuarie, când cele două părți ar putea, astfel, să și bată palma pentru un nou angajament.

„(n.r. În ce stadiu sunt negocierile cu Gnahore și Boateng?) Negocierile sunt… În stadiu de negocieri (n.r. zâmbește).

Am discutat cu Boa, ne vedem chiar pe 2 (n.r. ianuarie), înainte de reunire, pentru a pune pe hârtie niște opțiuni, asta vizavi de contract”, a declarat Andrei Nicolescu, la 48 TV.

Boateng, încântat de cum a jucat în meciurile cu FCSB

În acest sezon, Dinamo a scos patru puncte din derby-urile cu FCSB, după 4-3 pe teren propriu și 0-0 în deplasare – ambele meciuri fiind jucate pe Arena Națională. Kennedy Boateng, care a fost inclus în Echipa Anului 2025 din Superliga, spune că în aceste jocuri s-au consemnat cele mai bune două prestații ale sale.

„Cred că meciurile cu FCSB, o victorie în derby și un egal fără gol primit.

M-am simțit foarte confortabil pe teren și foarte concentrat, nu doar pentru că a fost vorba de marele derby, ci pentru că m-am străduit din toate puterile să fac un meci de nivel maxim, împreună cu coechipierii mei, ca să ne bucurăm suporterii!”, a declarat Kennedy Boateng, pentru ProSport.

Publicat: 29 12. 2025, 20:21