În ce moment va renunța Gică Hagi la fotbal! Dezvăluirile făcute de antrenorul Farului

Gică Hagi (58 de ani) a vorbit despre parcursul său în fotbalul românesc, iar acesta a lăsat să se înțeleagă că nu are niciun gând să renunțe la pasiunea sa.

În ce moment va renunța Gică Hagi la fotbal! Dezvăluirile făcute de antrenorul Farului

După ce Marius Șumudică a anunțat că are de gând să renunțe la fotbal pentru a deveni analist TV, Gică Hagi a vorbit și el despre viitorul său în fotbalul românesc.

Gică Hagi a lăsat să se înțeleagă că nu va renunța la fotbal atât timp cât face ceea ce îi place și a dezvăluit că are parte de susținerea familiei sale la fiecare pas pe care îl face în fotbal.

„Atât timp cât fac ce îmi place, nu am nicio problemă. Îmi place fotbalul, iubesc fotbalul, voi rămâne lângă fotbal. Familia mă înţelege. Se cam uită şi nevasta mea numai la meciuri, suferă, aşa că nu e problemă.

Băiatul joacă, fata se mai uită şi ea din când în când… chiar dacă are treaba ei şi ambiţia ei în altă zonă. Dar suntem acolo, împreună, toţi. Cumnatul meu e şi el la fotbal, e preşedinte, a jucat fotbal. Socrii la fel, toată lumea. La noi se aspiră foarte mult fotbal în familie”, a spus Gică Hagi, în cadrul unei conferințe de presă

Cum a reacționat Gică Hagi când a aflat că Marius Șumudică vrea să se retragă din fotbal

Gică Hagi a vorbit și despre anunțul făcut de Marius Șumudică în ceea ce privește retragerea sa, iar „Regele” a dezvăluit că nu crede că „Șumi” va face acest pas deoarece „e dedicat fotbalului”.

„Nu cred (n.r. retragerea lui Şumudică)… cred că e un moment. Nici nu vreau să comentez, el ştie mai bine. Ştiu că el e dedicat fotbalului atât ca fotbalist, cât şi ca antrenor. L-a iubit. A lucrat pentru fotbal şi va lucra în continuare”, a mai spus Gică Hagi.

Marius Șumudică este antrenorul lui Al Raed, echipă pe banca căreia a ajuns pe 1 iulie 2022. Pe parcursul carierei, antrenorul român a mai antrenat Al Shabab, Y. Malatyaspor, CFR Cluj, Rizespor, Gazisehir, Kayserispor, Astra Giurgiu, Concordia Chiajna, Al Shaab, U Cluj, FC Vaslui, FC Brașov, AO Kavala, Rapid București, Gloria Bistrița, Farul Constanța, Progresul, Inter Gaz și Rocar.

Pe banca lui Al Raed a stat la 19 meciuri, perioadă în care formația din Arabia Saudită a bifat șase victorii, trei rezultate de egalitate și 10 înfrângeri.

Publicat: 02 03. 2023, 17:58