Imaginile serii în FCSB – Petrolul. Un copil i-a dat cartonașul roșu arbitrului Szabolcs Kovacs. VIDEO

This browser does not support the video element.

Vezi galeria foto - 5 poze

ProSport are imaginile serii de la meciul dintre FCSB și Petrolul Ploiești, din etapa cu numărul 17 din Superliga României, încheiat la egalitate, scor 1-1.

Un copil aflat în tribunele Arenei Naționale din București a scos cartonașul roșu din buzunar și i l-a arătat arbitrului Szabolcs Kovacs, care se afla la marginea terenului.

Un puști a făcut senzație la FCSB – Petrolul Ploiești

FCSB și Petrolul Ploiești s-au întâlnit în etapa cu numărul 17 din Superliga României, într-o partidă încheiată la egalitate, scor 1-1. În tribunele Arenei Naționale din București s-au aflat și mulți copii, suporteri ai „roș-albaștrilor”, iar unul dintre ei a făcut cu adevărat senzație. Puștiul revoltat a scos cartonașul roșu din buzunar și i l-a arătat arbitrului Szabolcs Kovacs care, în acel moment, se afla la marginea terenului.

ProSport vă prezintă imaginile cu micuțul fan care, cel mai probabil, își dorește să urmeze o carieră în arbitraj. Cu toate acestea, mai există o variantă care trebuie luată în calcul: este posibil ca acesta să fi imitat gestul făcut de Daniel Bîrligea în partida dintre FC Hermannstadt și FCSB, încheiată la egalitate, scor 3-3.

FCSB, încă un pas greșit

Rezultatul de egalitate înregistrat în fața celor de la Petrolul Ploiești, scor 1-1, reprezintă încă un pas greșit pe care FCSB în face în încercarea de a obține un loc de play-off.

Campioana României a avut parte de un start foarte bun de meci și a reușit să deschidă scorul în minutul 11, prin tânărul Alexandru Stoian, cel care a fost titularizat în locul lui Daniel Bîrligea, fotbalist suspendat din cauza cartonașului roșu pe care l-a încasat în etapa trecută, în meciul pe care FCSB l-a disputat la Sibiu, în fața celor de la FC Hermannstadt.

Chiar dacă au dominat jocul, „roș-albaștrii” nu au reușit să mai marcheze și să își securizeze victoria. Astfel, imediat după pauză, oaspeții au reușit să restabilească egalitatea pe tabela de marcaj, prin golul superb marcat de Sălceanu.

Publicat: 23 11. 2025, 00:15
Actualizat: 23 11. 2025, 01:08