Ilie Poenaru, mesaj pentru Nicolae Dică după transferul lui David Miculescu la FCSB: „Nu poate să joace acolo! Astea sunt pozițiile lui ideale”

ilie poenaru antrenor uta arad
Vezi galeria foto - 5 poze

Ilie Poenaru, fostul antrenor al lui David Miculescu de la UTA Arad, i-a transmis un mesaj lui Nicolae Dică în legătură cu atacantul plecat la FCSB.

În opinia tehnicianului arădenilor, fostul său elev nu se pliază pe postul de vârf împins și consideră că jucătorul va avea mult de lucru dacă va fi nevoit să evolueze pe acel post.

Poenaru a transmis că Miculescu se simte cel mai bine fie în bandă, fie în spatele vârfului, pentru a se afla cu fața spre poartă, așa cum a fost obișnuit să evolueze.

Ilie Poenaru, mesaj pentru Nicolae Dică după transferul lui David Miculescu la FCSB: „Nu poate să joace acolo! Astea sunt pozițiile lui ideale”

În acest debut de sezon, fotbalistul asemănat de Gigi Becali cu Robert Lewandowski a dat cel mai bun randament în banda dreaptă, poziție pe care a fost folosit și în partida cu Petrolul Ploiești, pe care a decis-o de unul singur: victorie cu 2-0, obținută datorită unei duble a lui Miculescu.

„Din punctul meu de vedere, vârf împins nu cred că ar putea să joace. Trebuie să se lucreze foarte mult pentru a juca această poziție. El e un băiat inteligent, care prinde foarte repede, dar e mult de lucru pentru poziția asta. Ca vârf împins ești mereu cu spatele la poartă, iar el trebuie să fie cu fața la poartă.

Pozițiile lui ideale sunt număr 7 și număr 10. Le poate juca fără nicio problemă și acolo poate da randament, dar nu știu ce strategie au cei de la FCSB cu el. Dacă vor să-l folosească vârf împins, trebuie să lucreze și să aibă puțină răbdare cu el. El a mai jucat în anumite situații la UTA vârf împins, dar nu știu dacă se pliază, chiar dacă are talie, e puternic și e destul de mobil, cu execuții”, a spus Ilie Poenaru, la PRO Arena.

  • 1.200.000 de euro este cota de piață a lui David Miculescu, potrivit Transfermarkt.com

Publicat: 01 08. 2022, 17:59