Ilie Dumitrescu dă primul verdict despre campania impresionantă de transferuri declanșată fulgerător de Gigi Becali! Cu ce se vor confrunta cei doi fotbaliști care au semnat deja cu FCSB

Ilie Dumitrescu dă primul verdict despre campania impresionantă de transferuri declanșată fulgerător de Gigi Becali! Cu ce se vor confrunta cei doi fotbaliști care au semnat deja cu FCSB
Vezi galeria foto - 4 poze

Ilie Dumitrescu dă primul verdict despre campania impresionantă de transferuri declanșată de Gigi Becali în ultimele zile, s-ar putea spune chiar în mod fulgerător.

După cum se știe deja destul de bine, patronul de la FCSB a anunțat că l-a acontat deja pe brazilianul Luis Phelipe de la Poli Iași, în schimbul căruia a plătit suma de 200.000 de euro, plus 30% dintr-un eventual viitor transfer.

Ilie Dumitrescu a oferit primul verdict despre jucătorii doriți de Gigi Becali la FCSB

De asemenea, omul de afaceri din Pipera a dezvăluit și că poartă negocieri în aceste zile pentru aducerea atacantului nigerian de 21 de ani David Ankeye, care în prezent evoluează pentru Sheriff Tiraspol, și s-a arătat destul de optimist cu privire la eventuala perfectare a acestui transfer, doar că ProSport a aflat ulterior că oficialii clubului din Transnistria ar dori de asemenea și un procent de 30% dintr-un viitor transfer, fapt ce ar îngreuna destul de mult tratativele în acest punct.

În plus, în ultimele zile a apărut și informația conform căreia vicecampioana României ar fi interesată și de aducerea lui Baba Alhassan de la Hermannstadt, mijlocaș central pe care l-ar mai dori și Dan Șucu la Rapid.

Ilie Dumitrescu a analizat aceste posibile achiziții și, referindu-se doar la cei doi fotbaliști pe care îi cunoaște din campionatul intern, a identificat două aspecte care ar putea fi problematice pentru ei din momentul în care vor ajunge să debuteze pentru FCSB, dacă va fi cazul de așa ceva, când vine vorba despre Alhassan, pentru că Luis Phelipe a făcut deja pasul spre echipa roș-albastră.

Cu ce probleme ar urma să se confrunte la echipa roș-albastră

„Mijlocaș box to box (n.r.- Baba Alhassan), apare și la finalizare, nu a marcat foarte multe goluri. S-a remarcat la Hermannstadt. Un jucător cu tehnică superioară (n.r.- Luis Phelipe), un atacant care creează dezechilibru.

Dar sunt două probleme: trebuie să gestionezi încărcătura, tot timpul trebuie să joci la victorie, și, a doua, trebuie să fii mereu pregătit mental (n.r.- pentru presiunea pusă de patron), dacă nu scoți maximum în 45 de minute…”, a spus Ilie Dumitrescu, potrivit digisport.ro.

Deși în aparițiile sale publice din ultima perioadă nu a vorbit deloc despre posibilitatea aducerii unui nou jucător pe poziția de fundaș lateral, există speculații legate de faptul că Gigi Becali a mai reușit să facă deja o mutare pe piața transferurilor, reprezentată de ghanezul Nana Antwi de la Urartu, fundaș dreapta la bază, dar care poate evolua și în flancul stâng al apărării.

Publicat: 09 12. 2023, 09:05