Horațiu Moldovan a intrat în vizorul unei echipe din Spania, însă Adrian Mutu nu vrea să-l dea: „Să mai joace un an și după”

Adrian Mutu il felicita pe Horatiu Alexandru Moldovan dupa meciul de fotbal dintre Rapid Bucuresti si FC Arges, contand pentru Superliga Superbet, desfasurat pe Stadionul Rapid Giulesti din Bucuresti, sambata 6 august 2022. © FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES
Vezi galeria foto - 4 poze

Adrian Mutu, antrenorul celor de la Rapid București, a vorbit despre oferta primită de Horațiu Moldovan, dar și despre oamenii care-l contestă.

Adrian Mutu, dezvăluiri despre criticile primite de Horațiu Moldovan: „Toți am fost alături de el”

În acest sezon, Horațiu Moldovan s-a numărat printre cei mai buni jucători ai Rapidului. Prin urmare, portarul giuleștenilor a fost ofertat de Real Zaragoza, club din liga a doua a Spaniei, însă Adrian Mutu a spus că locul său e în Giulești. Pe lângă prestațiile bune, „Moldo” a avut și momente când a comis erori și a fost extrem de criticat, însă tehnicianul formației bucureștene i-a luat apărarea.

„Am vorbit cu el, pentru că ‘Moldo’ nu merită criticile de care a avut parte. Mi s-a părut că pe undeva era așteptat să fie criticat. Să nu uităm și faptul că Moldovan e un jucător foarte tânăr, ca și portar. Are 25 de ani. E un băiat cu mult bun simț.

Toți am fost alături de el. Au fost niște lucruri care l-au tulburat puțin, a deraiat puțin de pe șine. În discuția mea cu el i-am spus cât de important este pentru noi și niciodată nu se pune problema să nu aibă susținere din partea mea sau a jucătorilor, în acele momente.

Nu știu, întrebați -l pe el (n.r. despre interesul lui Zaragoza). Nu am auzit de așa ceva. Cred că aici e locul lui la ora actuală. Să mai joace un an și după”, a spus Adrian Mutu, la Digi Sport.

  • Horațiu Moldovan are o cotă de 1.8 milioane de euro, conform Transfermarkt.

Adrian Mutu crede că bugetul nu reprezintă un factor important în ceea ce privește câștigarea titlului: „Trebuie să ai și noroc”

Începând de sezonul viitor, Rapid București va avea un buget de 10 milioane de euro, însă doar 3 dintre ele vor fi alocate pentru transferuri. Totuși, Adrian Mutu, antrenorul giuleștenilor, crede că banii nu îți garantează câștigarea titlului. Mai mult, „Briliantul” susține că trebuie să ai și o doză de noroc pentru a reuși o astfel de performanță.

Dacă iei 10 milioane, mi-aș permite și un jucător la două milioane, corect? O echipă, ca să aibă continuitate în rezultate, trebuie să pleci de la ce ai făcut bine, ce nucleu ai. Fără omogenizare nu reușești. Trebuie să te îmbunătățești ca efectiv. Nu contează bugetul, trebuie să ai și un noroc.

Nu poți să-i nimerești pe toți. Dacă patronii mei îmi permit ca din cinci jucători să nu nimeresc niciunul, ar fi altceva. Din patru-cinci nu nimerești 4-5, ci undeva la trei. Putem să și vindem. Sunt posibilitățile astea. Mă gândesc la Dugandzic, Kait, Onea”, a mai spus Adrian Mutu.

Publicat: 06 05. 2023, 14:14