Giovanni Becali dezvăluie „contractul superb” pe care-l putea avea Marius Șumudică la Rapid

SURSA FOTO: FOTOMONTAJ PROSPORT
Vezi galeria foto - 4 poze

Impresarul Giovanni Becali (73 de ani) a dezvăluit planul pe care îl pusese la cale pentru a-l lega pe Marius Șumudică (54) de Rapid București pentru o perioadă lungă de timp.

Cu doar câteva săptămâni înainte de finalul sezonului 2024-2025, agentul intenționa să meargă în biroul lui Dan Șucu (62) și să îi pună pe masă un contract valabil pe trei ani. Dacă actele s-ar fi semnat, Șumudică ar fi putut da lovitura în Giulești. Însă, nimic nu s-a concretizat, deoarece șefii rapidiștilor au ajuns la concluzia că nu mai vor continuitate cu „Șumi”.

Giovanni Becali a vrut să îi obțină un nou contract lui Marius Șumudică la Rapid

Marius Șumudică a revenit la Rapid București în august 2024, atunci când afaceristul Dan Șucu i-a pus pe masă un contract valabil pe două sezoane.

Extrem de dorit de suporteri la acel moment, „Șumi” s-a prezentat în Giulești cu planuri mari și intenționa să cucerească un trofeu încă de la stagiunea de debut.

Însă, lucrurile nu au mers deloc conform planului, iar sezonul 2024-2025 a fost unul sub așteptări pentru Rapid. Iar acest aspect, coroborat cu disensiunile dintre Șumudică și conducere, a făcut ca înțelegerea antrenorului să fie reziliată de comun acord în luna mai, cu un an înainte de termenul stipulat inițial în contract.

Interesant este că în primăvară, Giovanni Becali era gata să meargă în biroul lui Dan Șucu și să îi prezinte un potențial nou contract pentru Marius Șumudică. Impresarul își dorea să încheie o înțelegere pe termen lung pentru antrenor, pe trei ani mai precis, care i-ar fi asigurat lui „Șumi” și câteva bonusuri financiare consistente.

Însă, încă din acel moment, Giovanni Becali sugerează că a simțit reticența conducerii din Giulești și și-a dat seama că Marius Șumudică nu mai are viitor pe banca echipei:

Eu am vorbit într-o seară despre situația lui, dacă rămâne sau pleacă, iar după 4 zile am zis că pleacă, așa cum s-a și întâmplat. Dacă rămânea, trebuia să prezint eu un contract de-al lui pentru următorii ani, iar acesta putea fi acceptat. Mă rog, asta doar dacă rămânea la Rapid. Eu făceam un contract superb la Rapid. Acest contract avea sume, clauze și chestii pe termen lung. Ar fi fost pe minim 3 ani. Am primit după vești că nu se merge mai departe pe mâna lui Marius Șumudică. Vorbisem în seara aia cu Marius și după 5-6 zile de convorbiri i-am spus «Șumi, nu! Nu te vor!». Mai erau 3 sau 4 etape și de atunci erau hotărâți că nu îl mai vor. El știa că nu mai continuă”, a povestit Giovanni Becali, la Fanatik.

Și-a închis Șumudică definitiv ușa la Rapid?

Pe de altă parte, Giovanni Becali crede că Marius Șumudică și-a închis definitiv ușa de la Rapid București, iar acest detaliu îl face să sufere în prezent, deoarece este extrem de atașat de tot ceea ce înseamnă suflarea giuleșteană. Și, aparent, tocmai din acest motiv întârzie să semneze și un angajament cu o altă echipă:

Îți dai seama că suferă. Șumi este prietenul meu, iar eu țin mult la el. Are și el nebuneli, cum avem toți. A avut nebunia Rapidului, păi dacă ai nebunia Rapidului, ține-te de Rapid. Rapid putea să îți dea și 20.000, 25.000, 30.000 de euro plus primele de campionat. Focusează-te pe Rapid, nu căuta gâlceava cu unul sau altul. Știi ce război a fost înainte să vină la Rapid, toată lumea voia ca el să fie pus la Rapid. (n.r. – Și-a irosit șansa?) Crezi că mai poate să vină el la Rapid? Nu cred că mai poate”, a mai declarat impresarul.

Ultimul mandat al lui Marius Șumudică de la Rapid București a constat în 38 de partide oficiale. Rezultatele înregistrate în dreptul antrenorului au fost 16 victorii, 11 egaluri și 11 înfrângeri.

Publicat: 10 08. 2025, 09:58