Giovanni Becali a vorbit despre plecarea lui Ștefan Târnovanu de la FCSB, după dezastrul cu Shkendija: „Încercăm să-i găsim echipă!”. EXCLUSIV
Giovanni Becali a vorbit, în exclusivitate, pentru ProSport, despre o posibilă plecare a lui Ștefan Târnovanu de la FCSB, după ce campioana României s-a făcut de râs cu Shkendija.
Miercuri, FCSB a suferit o nouă înfrângere în fața celor de la Shkendija, 1-2, în al doilea meci al turul 2 preliminar al Ligii Campionilor, după ce, în manșa tur, tot macedonenii au fost cei care s-au impus, cu scorul de 1-0.
Ce spune Giovanni Becali despre plecarea lui Ștefan Târnovanu de la FCSB
Giovanni Becali susține că încearcă să-i găsească o nouă echipă lui Ștefan Târnovanu, numai că, până în prezent, nu a venit nicio ofertă fermă pentru portarul campioanei României. Totodată, a demontat zvonurile recente, conform cărora Târnovanu este pe picior de plecare de la FCSB.
„Atât eu, cât și cei de la firma mea, v-am spus că încercăm să-i găsim o echipă. În momentul în care s-au făcut transferurile, v-am spus-o clar. Dar și presa exagerează cum exagerează și alții de aici din fotbal. Dacă aveam o ofertă, vă spuneam. Dar nu pot să vă spun nici asta. Vorbim, prezentăm… unii spun: «Hai să mai vedem». Și rămân vorbe. Noi trebuie să vorbim de fapte. Sunt sătul de vorbe”, a declarat Giovanni Becali, în exclusivitate, pentru ProSport.
Ștefan Târnovanu, făcut praf de Adrian Porumboiu, după ce a luat „roșu” în FCSB – Farul 1-2
La ultimul meci de campionat al FCSB-ului, pierdut în fața celor de la Farul Constanța, 1-2, Ștefan Târnovanu a văzut cartonașul roșu, după ce a folosit un limbaj vulgar într-un dialog cu „centralul” George Găman.
Fostul arbitru FIFA, Adrian Porumboiu, a avut un discurs dur la adresa lui Târnovanu, considerând inacceptabil limbajul portarului de la FCSB.
„A fost o eliminare corectă. (n.r. după meci, Târnovanu a spus că înjurătura folosită de el nu a fost una gravă) Asta e părerea lui! Să meargă la International Board și să modifice regulile de joc. Este un comportament care a fost sancționat ca atare. Își arată p*** pe stadion… așa p*** mare are. Dacă o are mare, să se ducă la femei! Acel penalty a fost. Nu au fost probleme deosebite. Faultul acela la Cisotti, pe care nu l-a văzut, e impardonabil. Dacă nu vede un fault la un metru de el, are o problemă. Eu nu l-aș scoate țap ispășitor pe Găman. Cea mai mare greșeală a fost a lui Târnovanu. Nu ai voie să ieși din poartă și să protestezi. Îți dă galben și te trimite înapoi în poartă, apoi tu îi arăți că ai p*** mare.
(n.r. unii au invocat zicala „arbitrii trebuie să vadă bine și să audă prost”) Hai, mă, lăsați vrăjeala asta! Tănase a zis că nu trebuia să audă. Omul, între timp, a mers la ORL și și-a reparat urechile. Târnovanu a mai avut o greșeală, în prima repriză, când a dat pe lângă minge și și-a lovit un adversar… ar fi trebuit ca arbitrul să dea penalty, dar așa a apreciat el. La Târnovanu, e o problemă… după ce ai greșit, mai taci din gură! Fii sportiv și nu te duce să-l bați în cap pe arbitru cu organul tău genital. Când a anulat penalty-ul, pentru că ar fi fost în afara suprafeței de pedeapsă, a greșit. Au mutat ei șmecherește. Acel penalty pe care l-a dat a fost corect acordat”, a spus Adrian Porumboiu, pentru ProSport.