Gigi Becali taie în carne vie la FCSB! Nouă jucători și-au reziliat contractele cu formația secundă a roș-albaștrilor! Favoritul lui Meme Stoica a plecat și el

Gigi Becali (64 de ani) a amenințat în nenumărate rânduri că va face curățenie generală la Academia FCSB, iar afaceristul s-a ținut de cuvânt în această iarnă.

Gigi Becali taie în carne vie la FCSB! Nouă jucători și-au reziliat contractele cu formația secundă a roș-albaștrilor! Favoritul lui Meme Stoica a plecat și el

Comisia de Disciplină din cadrul FRF a anunțat marți, 7 februarie, că FCSB a ajuns la un acord cu nouă jucători care evoluau pentru echipa secundă pentru a-și rezilia contractele.

Pe lista fotbaliștilor care au plecat de la FCSB se află și un jucător care are prezențe la prima echipă a latifundiarului din Pipera și care era favoritul lui Meme Stoica, managerul general al vicecampioanei României.

Adrian Romeo Niță (19 ani, atacant), Adrian Horșia (17 ani, mijlocaș), Culda Andrei (17 ani/ fundaș), Ardelean Laurențiu (22 de ani), Alexandru Arnold (21 de ani/ fundaș stânga), David Petruț (18 ani/ fundaș central), Călin Tudose (23 de ani/ fundaș central), Matei Gîrcoveanu (19 ani/ fundaș central) și Ciprian Timiș (21 de ani/ mijlocaș central) sunt cei nouă fotbaliști de care s-a despărțit FCSB.

Romeo Adrian Niță, puștiul cu o clauză de 150 de milioane de euro, a pleca de la FCSB

Cel mai interesant nume de pe lista plecărilor de la echipa secundă a lui FCSB este cel al lui Romeo Adrian Niță, puștiul căruia Gigi Becali i-a setat o clauză de reziliere de 150 de milioane de euro.

Romeo Adrian Niță a făcut pasul spre echipa mare a celor de la FCSB pe 20 februarie 2020, însă nu a reușit să se impună și a fost împrumutat la AFC Turris și Unirea Constanța. Fotbalistul în vârstă de 19 ani a adunat 12 prezențe în tricoul vicecampioanei României și a oferit o pasă decisivă.

Evoluțiile lui Romeo Adrian Niță de la juniorii lui FCSB l-au făcut pe Meme Stoica să îl laude. Când acesta avea doar 17 ani, managerul general al vicecampioanei României chiar paria pe un viitor strălucit al atacantului.

„Pe Niță îl văd ca pe cea mai mare speranță a academiei noastre. E născut în 2003, e mai mic și decât Ianis Stoica. Niță va ajunge un fotbalist de care se va auzi, vă spun asta cu certitudine. A subordonat deja Dinamo la categoria lui de vârstă. O să auziți de el”, spunea Meme Stoica, manager general la FCSB.

Meme Stoica împreună cu Romeo Adrian Niță
  • 75.000 de euro este cota lui Adrian Niță, conform transfermarkt.com
  • o Cupă a României a câștigat Adrian Niță alături de FCSB în sezonul 2019 – 2020
  • 19 ani are Adrian Niță
Publicat: 08 02. 2023, 12:37