Gigi Becali se umple de bani! Patronul lui FCSB se pregătește să vândă trei jucători. „Sunt urmăriți!”

Gigi Becali la o conferinta de presa de prezentare a jucatorului Sergiu Bus la FCSB desfasurata la Sediul din Aleea Alexandru din Bucuresti, marti 14 iulie 2020.© FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES
Vezi galeria foto - 3 poze

Gigi Becali (64 de ani) se poate umple de bani în perioada de mercato din vară, după ce trei fotbaliști de la FCSB au intrat în atenția unor cluburi din străinătate.

Gigi Becali se umple de bani! Trei jucători de la FCSB, la un pas să fie vânduți. Anunțul lui Victor Becali

Victor Becali, vărul patronului de la FCSB, a dezvăluit că există interes pentru Darius Olaru, Tavi Popescu și Andrei Cordea, iar cei trei ar putea să plece în străinătate în perioada de mercato din vară.

Victor Becali a explicat și de ce nu a reușit Gigi Becali să vândă niciun jucător pe o sumă importantă în perioada de transferuri care s-a încheiat în februarie.

Sigur că sunt jucători de la FCSB urmăriți. Olaru, Tavi Popescu. Nu erau soluții pentru iarnă, pentru că sunt jucători pe care se cer bani mulți. Iarna e mai greu de făcut asemenea operațiuni. Doar dacă era un împrumut cu transfer obligatoriu, ceea ce Gigi n-ar fi acceptat.

Dar sunt soluții pentru vară. În acest moment, ei sunt jucătorii urmăriți. Și Cordea e un jucător urmărit. Deocamdată nu e nimic concret. Cu Gigi Becali te poți înțelege într-un minut”, a spus Victor Becali, pentru Fanatik.

Victor Becali, săgeți către Meme Stoica

Totodată, Victor Becali nu a uitat să îl taxeze pe Meme Stoica, după ce managerul general al vicecampioanei României le-a cerut verișorilor patronului de la FCSB să nu mai vorbească despre posibilele transferuri ale jucătorilor formației roș-albastre, deoarece aceștia ar putea să nu mai dea 100% pentru echipa pregătită de Mihai Pintilii și Leo Strizu.

„Nu vreau să mai spun despre transferuri la FCSB, că se supără Mihai Stoica iar (n.r. – râde). Iar începe cu de-ale lui, spune că jucătorii nu sunt concentrați. Mihai Stoica poate să se supere, că eu nu mă supăr pe el”, a mai spus Victor Becali pentru sursa citată mai sus.

Darius Olaru (24 de ani), Tavi Popescu (20 de ani) și Andrei Cordea (23 de ani) sunt trei dintre cei mai valoroși jucători pe care Mihai Pintilii și Leo Strizu îi au în lot. Primul este căpitanul vicecampioanei României și este cotat de site-urile de specialitate la 5,3 milioane de euro, Tavi valorează 4 milioane de euro, conform Transfermarkt, iar Cordea doar 2.000.000 de euro.

Publicat: 24 02. 2023, 20:50