Gigi Becali, reacție despre venirea lui Adrian Mutu la CFR Cluj. Comparația între Mercedes și Rolls-Royce. VIDEO

This browser does not support the video element.

Vezi galeria foto - 5 poze

Gigi Becali a avut o nouă reacție despre venirea lui Adrian Mutu la CFR Cluj și de data aceasta a spus cuvinte ceva mai frumoase în ceea ce îl privește pe antrenor.

Totodată, patronul celor de la FCSB a făcut și o comparație interesantă, aducând în discuție două branduri auto uriașe, Mercedes și Rolls-Royce.

„Știe fotbal, are și inteligență…”. Gigi Becali, reacție despre venirea lui Adrian Mutu la CFR Cluj. Comparația între Mercedes și Rolls-Royce

Marți, 23 ianuarie, Gigi Becali a avut o nouă reacție despre venirea lui Adrian Mutu la CFR Cluj, după ce anterior a declarat că nu este impactat de această mutare și a spus că „Briliantul” nu o poate transforma peste noapte pe CFR Cluj.

Însă, acum, patronul FCSB a avut de spus cuvinte ceva mai frumoase în ceea ce îl privește pe tehnician. Gigi Becali a transmis că Mutu este un antrenor care „știe fotbal și are inteligență”, lăsând de înțeles că „Briliantul” o va ajuta pe CFR Cluj să iasă din criza pe care a traversat-o în ultimele luni:

„Mutu știe fotbal, are și inteligență… Știe să pună în practică cunoștințele. Mai contează și dacă jucătorii pot să pună în practică ce vrea Mutu. Depinde și dacă are calitate să le spună jucătorilor ceea ce poate el. Mutu poate să ceară ceva, iar jucătorii să nu poată. Eu de la televizor am văzut că știe fotbal, cunoaște, are și inteligență, dar la un antrenor trebuie mai multe”, a declarat Gigi Becali.

„Să facă din Mercedes un Rolls-Royce?”

Chiar dacă îi recunoaște calitățile lui Adrian Mutu, Gigi Becali spune că fostul antrenor al celor de la Rapid nu poate face minuni în Gruia:

„Ce poate să facă el acum? Să facă el acum din Mercedes un Rolls Royce? Eu nu cred că poate… sau poate, dar pentru locul 2. E bine că l-au adus. Dacă rămânea Mandorlini cântau la altceva… Ei se pot bate pentru locul doi după ce a venit Mutu”, a completat Gigi Becali, luni, în fața reporterilor.

Ce echipe ocupă primele 6 poziții din Superliga după 22 de runde

După 22 de etape disputate în campionat, CFR Cluj are 36 de puncte și este pe locul secund, la 11 puncte în spatele liderului FCSB.

  1. FCSB – 47P
  2. CFR Cluj – 36P
  3. Rapid București – 36P
  4. Universitatea Craiova – 34P
  5. Sepsi Sf. Gheorghe – 3eP
  6. Farul Constanța – 33P

În runda viitoare, FCSB va evolua în deplasare cu Universitatea Craiova, în timp ce CFR Cluj va primi vizita celor de la FC Voluntari.

Publicat: 23 01. 2024, 14:06
Actualizat: 23 01. 2024, 14:30