Gigi Becali o scoate pe Dinamo din insolvență cu banii pentru transferul lui Dennis Politic. Miliardarul de la FCSB a anunțat public oferta pentru vedeta „câinilor„: „Atât dau pe el”

Gigi Becali este gata să o scoată pe Dinamo București din insolvență cu suma pe care vrea să o achite pentru a-l transfera pe Dennis Politic la FCSB.

Latifundiarul din Pipera a anunțat în mod oficial oferta pe care este gată să o facă pentru vedeta „câinilor”, iar suma pe care vrea să o vireze în conturile clubului din „Ștefan cel Mare” nu este deloc de neglijat.

Gigi Becali, gata să îl transfere pe Dennis Politic

Gigi Becali caută în continuare să își întărească echipa pentru următorul sezon, în încercarea de a ajunge în grupele UEFA Champions League. Astfel, patronul celor de la FCSB este gata să o scoată din insolvență pe Dinamo București cu suma pe care plănuiește să o achite pentru a-l transfera pe Dennis Politic.

Patronul campioanei României a anunțat în mod oficial oferta pe care gata să o facă pentru vedeta „câinilor”, iar suma pe care vrea să o achite nu este deloc una de neglijat: un milion de euro.

Totodată, latifundiarul din Pipera a vorbit și despre problemele pe care le are clubul din „Ștefan cel Mare” și a declarat că așteaptă să fie contactat de Andrei Nicolescu, administratorul special al celor de la Dinamo București.

„(n.r. întrebat dacă îl vrea pe Politic) Da! Dar nu sunt transferuri acum, nu are rost. El (n.r. Andrei Nicolescu) să mă sune și o să vorbim. Nu știu dacă are puterea asta, că se supără galeria și sunt probleme. Eu am vorbit cu Șiman despre Politic. Ei, dacă nu se înțeleg cu Șiman, ei nu pot ieși din insolvență.

Are legătură, că Șiman are de primit bani de la Dinamo. Ca să iasă din insolvență… Procesul ăla durează mai mult. Dacă Șiman se înțelege cu ei, Dinamo se încadrează în termen pentru cupele europene. Îl vreau pe Politic. Am zis că eu pot să dau pe Politic un milion cel mult”, a declarat Gigi Becali, conform digisport.ro.

Dinamo încearcă să transfere de la FCSB

Nu doar Gigi Becali încearcă să transfere fotbaliști de la marea rivală. Andrei Nicolescu, administratorul special al celor de la Dinamo București, a anunțat că gruparea din „Ștefan cel Mare” este interesată de serviciile lui Alexandru Musi, de la FCSB.

Mai mult de atât, oficialul „câinilor” a dezvăluit și suma pe care trupa pregătită de Zeljko Kopic o poate achita în schimbul tânărului fotbalist: 300.000 de euro.

Publicat: 10 04. 2025, 19:23
Actualizat: 10 04. 2025, 19:23