Gigi Becali n-a mai suportat și l-a dat afară pe fotbalist imediat după meciul pierdut cu Farul Constanța! „E liber acum”

Fotbalistii stelisti Andrea Compagno, Marco Alexandru Dulca, Risto Radunovic, Stefan Tarnovanu, Rachid Ahmed Bouhenna, Octavian George Popescu si Grigoras Alexandru Pantea se incurajeaza la startul meciului de fotbal dintre FCSB si West Ham United, din cadrul grupelor UEFA Europa Conference League, desfasurat pe Arena Nationala din Bucuresti, joi 3 noiembrie 2022. © FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES
Vezi galeria foto - 5 poze

Rachid Ahmed Bouhenna (31 de ani) a intrat în dizgrația lui Gigi Becali și n-a jucat decât 9 meciuri pentru FCSB în acest sezon. Acum a fost pus pe liber de roș-albaștri.

Gigi Becali n-a mai suportat și l-a dat afară pe fotbalist imediat după meciul pierdut cu Farul Constanța! „E liber acum”

Deși n-a făcut parte din lotul lui FCSB în eșecul cu Farul Constanța, scor 2-3, Bouhenna a fost anunțat după partidă că e liber de contract și poate părăsi echipa.

„Bouhenna a reziliat contractul, a devenit jucător liber”, a anunțat Mihai Stoica, potrivit Orange Sport.

Ultimul meci al lui Bouhenna la FCSB a fost la 10 noiembrie 2022, în remiza albă din Cupa României cu Oțelul Galați. Fundașul central a jucat în 9 partide pentru FCSB (patru în campionat, două în Cupa României și trei în Conference League).

Algerianul a încercat în mai multe rânduri în această iarnă să-și încheie conturile cu FCSB, însă de această dată a avut câștig de cauză.

Rachid Bouhenna, distrus de Gigi Becali după doar o lună petrecută la FCSB

Rachid Bouhenna a intrat rapid pe lista neagră a lui Gigi Becali. Latifundiarul din Pipera anunța încă din luna august a anului 2022 că are de gând să scape de fundașul în vârstă de 31 de ani.

„Un jucător mai greșește… dar atât timp cât distruge echipa, nu ai ce să mai spui. La revedere! Aici, la FCSB, ați văzut și acum, lumea cumpără bielete într-o oră. Zeci de mii de bilete vândute în timp record. Oamenii vor performanță, vor să vadă fotbal. Mingea trebuie să fie numai la mine. Așa trebuie! Așa că asta este, dacă nu faci față, pleci. Îi plătesc tot ce trebuie, dar va pleca”, a spus Becali, la Pro Arena.

Rachid Bouhenna a jucat pe parcursul carierei la echipe precum CFR Cluj, Sepsi OSK, Dundee United, MC Algiers, CS Constantine, AFC Compeigne, RE Bertix și Doncaster.

Publicat: 30 01. 2023, 23:55