Gigi Becali își va ieși din minți: Vassaras a trimis etapa asta pentru FCSB un arbitru cu doar 8 meciuri conduse în patru sezoane! EXCLUSIV
Tot la Clinceni, pe 20 iulie 2024, Unirea Slobozia, proaspăt promovată în Superliga, i-a pus piedică echipei campioane, scor 2-2, cu un gol marcat în ultimele minute.
Meciul a fost arbitrat de ieșeanul Vlad Baban (36 de ani), cel care va fi, conform surselor ProSport, centralul de luni seara, la aceeași partidă, ultima din etapa 20, dintre Unirea Slobozia și FCSB.
Kyros Vassaras, delegare ciudată! Cine este Vlad Baban din Iași
După acea confruntare, Gigi Becali a intrat în conflict cu realizatorul și invitații unei emisiuni de la Digi Sport, aceștia din urmă criticându-l pe antrenorul Elias Charalambous.
Vlad Baban este în fața celui de-al 9-lea meci în Superligă condus la centru în patru sezoane arbitrate în primul eșalon. A strâns 8 partide, iar timp de doi ani n-a avut nicio delegare pe prima scenă, între 2022 și 2024. Abia apoi a primit meciuri de la Kyros Vassaras.
Cea mai controversată fază a meciului acum un an și 5 luni s-a produs în minutul 55, când FCSB a primit lovitură de la 11 metri în urma analizei VAR. La faza respectivă, Darius Olaru a fost faultat de fundașul echipei adverse, dar contactul pare să f început în afara careului.
Florin Prunea, prezent atunci în studio ca invitat, a oferit un răspuns categoric: „Eu n-aș fi dat penalty”.
Arbitrul central Vlad Baban reacționează in meciul de fotbal dintre Gloria Buzau si FC Hermannstadt, contand pentru Superliga Superbet, desfasurat pe Stadionul Municipal din Buzau, vineri 18 octombrie 2024. © FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES
Gigi Becali n-a fost atunci nervos pe arbitraj, ci pe jurnaliști și pe jocul echipei. L-a apărat pe Elias Charalambous și s-a luat la „trântă” și cu invitații din studio.
”V-am adus cel mai mare antrenor al Europei care a câștigat campionatul cu 7 etape înainte. Bă, băiatule, așa ceva? Să câștigi campionatul cu 7 etape înainte? Cine mai câștigă în România campionatul cu 7 etape înainte? Ești cel mai mare. Dacă nu mă băgam eu peste el să îi stric mașinăria, câștiga cu 30 de puncte înainte.
Din cauza mea a făcut egal azi. Omul a venit să mănânce o pâine cu familia lui în țara asta. Dacă nu merita, nu îi dădeam. Ce vreți să vă facă vouă acum? Teatru? Voi nu sunteți mulțumiți niciodată.
Cea mai mare demnitate o are Charalambous care a câștigat campionatul. I-am zis să nu mai dsicute cu voi. Ce vreți dacă omul așa știe să spună? El a venit să ia campionatul, nu să joace teatru cu voi la televizor. Voi jucați teatru că vă place teatrul”, a spus Gigi Becali la vremea respectivă.
A fluierat un final de repriză mai devreme, apoi și-a cerut scuze
În februarie 2025, la partida FC Botoșani – Sepsi 0-0, Vlad Baban a comis o gravă eroare. Prima repriză a fost prelungită cu 4 minute, dar arbitrul a fluierat după doar 3 minute. Inițial nu a realizat că a greșit, însă s-a uitat la ceasul său după ce suporterii au început să-l huiduie.
Jucătorii se îndreptau spre vestiare, iar arbitrul și-a dat seama de gafă și i-a chemat pe jucători pe teren. Jocul a fost reluat cu o aruncare de la margine, iar Bban a fluierat din nou după 60 de secunde.