Gigi Becali, în conflict cu un jurnalist! Ce s-a întâmplat pe holurile Parlamentului! „O să fac o plângere penală”. De la ce a pornit scandalul

Foto: Sport Pictures
Vezi galeria foto - 4 poze

Gigi Becali s-a aflat în plin conflict cu un jurnalist pe holurile Parlamentului! Latifundiarul din Pipera și-a început mandatul de parlamentar, iar acum a avut un scandal uriaș, fiind amenințat cu o plângere penală.

Mandatele parlamentarilor au început în forță, iar Gigi Becali s-a numărat printre ei, din partea partidului AUR. Cu George Simion aproape, patronul celor de la FCSB a fost în atenția jurnaliștilor prezenți, cu care s-a și certat.

Gigi Becali, în conflict cu un jurnalist, amenințat cu plângerea penală pe holurile Parlamentului

În încercarea de a obține câteva cuvinte de la Gigi Becali, mai mulți jurnaliști l-au urmărit pe holurile Parlamentului. Conform unui clip pe TikTok postat de Observator, omul de afaceri i-a furat microfonul unui jurnalist, iar apoi a început scandalul.

„Nu e normal să smulgeți microfonul din mâna unui jurnalist! Nu e normal! Domnule Becali, mi-ați furat microfonul! Vă rog să îmi dați microfonul“, spune repetat jurnalistul către Gigi Becali.

„Nu vreau să ți-l dau. (n.r. Mai aveți cuțit în mașină, domnule Becali? – jurnalistul) Îmi faci plângere penală? (n.r. Da, o să fac o plângere penală). Păi, de ce? Vreau să fiu și eu jurnalist, să pun și eu întrebări.

Nu am voie? Ce se întâmplă, e o chestiune penală? (n.r. V-ați însușit un bun care îmi aparține – jurnalistul). Păi, ți-l dau înapoi. Dar nu acum când vrei tu. Băi, dar ce vreți? Terminați, lăsăți-mă în pace. Nu mai veniți după mine. Ce aveți cu mine? Nu mai pot să respir“, a fost dialogul dintre cei doi.

Gigi Becali, cu zâmbetul pe buze în Parlamentul României

Împreună cu colegii de la Alianța pentru Unirea Românilor, Gigi Becali a participat la o ședință a Parlamentului. Nu doar patronul celor de la FCSB a atras atenția jurnaliștilor, ci și alte nume surprinzătoare.

Mugur Mihăescu, un alt reprezentant AUR, destul de controversat în mediul online, a fost și el ținta jurnaliștilor. De altfel, în Parlamentul României, din partea POT, a intrat și un influencer cu aproape un milion de abonați pe Instagram, Nimeni de Nicăieri.

Makaveli, cel cunoscut pentru scandalul cu Mihai Gâdea, a fost alături de Diana Șoșoacă în Parlamentul României. Cei doi au făcut live, au glumit și au lansat atacuri la adresa lui Mihai Gâdea și altor persoane publice de presă.

Publicat: 20 12. 2024, 21:00