Gigi Becali îl regretă pe Florin Tănase: „A plecat el și nu mai e mingea la mine!”

Florin Tanase prezinta noul echipament de joc la conferinta de presa organizata cu ocazia semnarii parteneriatului FCSB-Betano, desfasurata la Baza de antrenament FCSB din Berceni, vineri 8 iulie 2022. © FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES
Vezi galeria foto - 5 poze

Gigi Becali, patronul clubului FCSB, a dat de înțeles că regretă plecarea căpitanului Florin Tănase (27 de ani), transferat la Al Jazira, în Emiratele Arabe Unite.

FCSB a învins-o în dublă manșă pe Dunajska Streda, 1-0 în tur și același scor în retur, astfel că a obținut calificarea în play-off-ul Conference League, unde o va întâlni pe Viking FK.

După această calificare, Gigi Becali a recunoscut că jocul roș-albaștrilor nu mai merge atât de bine fără căpitanul Florin Tănase pe teren.

Gigi Becali îl regretă pe Florin Tănase

În acest sens, Gigi Becali a anunțat că va mai transfera doi atacanți la FCSB și i-a transmis antrenorului Nicolae Dică faptul că vrea de la echipa lui să aibă mai multă posesie.

„Mai vreau să iau doi atacanți. Eu o să vorbesc cu Dică, el e specialistul. Ce jucători mai vrei? Eu vreau să fie mingea la mine. Spune ce vrei să fac eu. Cum să îl dau pe Olaru? Păi, dacă îl dau și pe Olaru, vai de capul meu. A plecat Tănase și nu mai e mingea la mine, nu știu ce se întâmplă. Norocul nostru este că avem doi fundași centrali extraordinari, că altfel puteam să primim și goluri.

E posibil să conteze și atacantul că nu e mingea la noi, dar avem nevoie și de un mijlocaș de creație, nu știu. Nu pot să îmi dau seama ce s-a întâmplat că de când a plecat Tănase nu e mingea la noi”, a spus Gigi Becali, la Digi Sport.

Publicat: 12 08. 2022, 17:39
Actualizat: 12 08. 2022, 17:43