Gigi Becali dezvăluie de ce nu vine la sărbătoarea de titlu cu CFR și cum va căra milioanele de euro din Liga Campionilor. VIDEO

This browser does not support the video element.

Vezi galeria foto - 5 poze

FCSB a învins-o pe Farul, scor 2-1, reușind să își asigure matematic titlul de campioană în Superliga.

Deși au trecut 9 ani de la ultimul titlu câștigat de formația bucureșteană, Gigi Becali, patronul roș-albaștrilor, nu va veni la festivitatea de decernare a trofeului.

De ce Gigi Becali, patronul campioanei FCSB, nu va fi prezent la ceremonia de decernare a trofeului

Gigi Becali, patronul campioanei României, a dezvăluit că nu va merge la meciul cu CFR să vadă sărbătoarea de titlu a echipei sale deoarece acum este mult mai înțelept și nu mai vrea „să se dea în stamba”, așa cum a făcut-o la ultimul titlu câștigat de FCSB, cel cucerit în 2015.

Finanțatorul roș-albaștrilor a anunțat că va mai merge pe stadion doar dacă echipa sa se va califica în grupele Ligii Campionilor, competiție care i-ar aduce foarte mulți bani.

„Nu, nu, nu. Eu vin când se dau banii. Eu vin la Champions League. Țin mâinile așa și bagă milioanele. Milion, milion, milion. Nici nu ai unde. Eu nu mai am d-astea. E mai mult bătrânețea, înțelepciunea. Și nici tăria… Mai râd eu, mai glumesc cu voi, dar fac 66 în iunie. Plec pe 67… (n.r. – îi e dor de vremurile alea când se urca pe mașină?) Nu, era nebunie. E altceva acum. Atunci era mai mult trufia, mândria, dorința de celebritate, de câștig, de stăpânire.

Toate păcatele la un loc, combinate. Acum îmi văd de treaba mea, stau liniștit și vreau banii. Acum să nu credeți… Faptul că încă stau aici, stau la fotbal, încă mai e o mândrie ascunsă. Mai e, din moment ce mă bat cu ei, din moment ce vreau să îi bat. Dar bine că face Domnul”, a spus Gigi Becali la Palat.

Nu mai vreau, nu mai suport gălăgia. Ca să înțelegeți trebuie să trăiți ca mine. Muzica, gălăgia, înjurăturile nu le suport. M-a schimbat Dumnezeu la 180 de grade”, era motivul invocat de Gigi Becali pentru care nu mai merge la meciuri, potrivit Digi Sport.

Publicat: 28 04. 2024, 20:31