Gigi Becali are de ce să tremure! Mircea Lucescu se implică deja la Dinamo și proiectul cu Ion Țiriac finanțator nu mai pare SF: „Il Luce”, discurs motivațional pentru jucătorii lui Kopic, la Săftica! EXCLUSIV

Gigi Becali are de ce să tremure! Mircea Lucescu se implică deja la Dinamo și proiectul cu Ion Țiriac finanțator nu mai pare SF
Vezi galeria foto - 6 poze

Se poate spune că Gigi Becali are de ce să tremure la gândul că Mircea Lucescu și Ion Țiriac vor iniția în viitorul apropiat un proiect de amploare la Dinamo, situație în care patronul de la FCSB și-ar putea vedea afectată supremația din Superliga, în principal în zona ce ține de luptele care se poartă pe piața transferurilor.

De altfel, finanțatorul vicecampioanei României chiar și-a manifestat recent în spațiul public o oarecare temere legată de materializarea acestui scenariu, care în cursul zilei de joi și-a consumat un nou episod.

Mircea Lucescu s-a dus la Săftica și le-a vorbit fotbaliștilor lui Dinamo

Potrivit informațiilor noastre, Mircea Lucescu, antrenor liber de contract din noiembrie 2023, în prezent în vârstă de 78 de ani, despre care se știe foarte bine că simpatizează cu echipa din Ștefan cel Mare, pentru care a scris istorie atât ca fotbalist, cât și ca antrenor, a fost prezent în cursul zilei de joi în cantonamentul „câinilor” de la Săftica, acolo unde le-a ținut un discurs mobilizator jucătorilor pregătiți de Zeljko Kopic în perspectiva meciului de luni seară din deplasare cu Farul Constanța.

Așadar, este destul de clar că „Il Luce” ține în continuare să fie aproape de echipa sa de suflet în momentele foarte dificile pe care ea le traversează în prezent din punct de vedere sportiv, iar scenariul lansat recent în spațiul public de Ion Țiriac pare din ce în ce mai plauzibil.

Miliardarul român a lăsat în mod clar de înțeles că ar fi dispus să investească la Dinamo în viitorul apropiat, cu condiția ca Mircea Lucescu să accepte să facă parte din acest proiect, cel mai probabil din funcția de antrenor principal, iar la scurt timp fostul selecționer al naționalei României a părut destul de deschis spre un astfel de scenariu. 

Gigi Becali ia serios în calcul că ar urma să fie detronat de tandemul Țiriac – Lucescu

Această posibilitate a fost comentată recent și de Gigi Becali, cel care a spus că, dacă ea se va materializa în cele din urmă, ar urma ca FCSB să se confrunte cu o concurență mai mult decât de luat în seamă din perspectiva investițiilor făcute, în special pe piața transferurilor.

„Singurii care ar putea să treacă peste mine sunt Țiriac și Lucescu, dar mă bat și eu, chiar dacă ar investi. E variantă viabilă cu ei la Dinamo. Lucescu a zis că stadionul va fi în centru și vor fi și alte servicii. Stadionul va avea multe spații comerciale.

Ei ce au spus? Că dacă ajung la o înțelegere cu Ministerul de Interne. Ce înseamnă asta? Stadionul va deservi echipa de fotbal, iar spațiile comerciale pot scoate 10 milioane de euro pe an, cel puțin.

Varianta Țiriac – Lucescu e de luat în calcul. Țiriac e deștept, niciodată nu o să poată pierde bani. E prea deștept la afaceri. Nici nu-l interesează pe el, are prea multă popularitate, nume și ce vrei tu. Îl mai interesează pe el asta? Nu l-a interesat niciodată nici în politică, nici în nimic. El niciodată nu intră dacă pierde bani. Lucescu a și zis că vor intra doar în varianta în care vor avea succes.

Țiriac și Lucescu sunt singurii care mă pot învinge pe mine. Nu cred că mă pot bate cu ei. O să mă zbat, dar e greu să te bați cu ei. Țiriac are bani mulți, iar Lucescu e cel mai mare specialist din fotbalul românesc care a existat. Eu mă mai zbat, dar va fi greu”, a spus Gigi Becali, citat de orangesport.ro.

Publicat: 08 02. 2024, 17:24