Gigi Becali anunță că ia inițiativă după derapajul ultrașilor de la CSA Steaua: „Dacă nu rezolvă instituțiile statului, să mă lase pe mine. În trei secunde îi găsesc!” | VIDEO EXCLUSIV ProSport LIVE

This browser does not support the video element.

Vezi galeria foto - 5 poze

Derby-ul FCSB – Dinamo, de pe 22 iulie, de la 21:30, din etapa a doua a Superligii, LIVE VIDEO ONLINE pe ProSport, se va disputa pe stadionul Ghencea. Angel Tîlvăr, ministrul Apărării Naționale, a semnat și aprobat documentul prin care clubul patronat de Gigi Becali să joace pe arena din sectorul 6.

Gigi Becali anunță că ia inițiativă după derapajul ultrașilor de la CSA Steaua 

Înaintea de a fi publicat anunțul oficial, ultrașii de la CSA Steaua și-au manifestat nemulțumirea că rivala va evolua pe arena din Ghencea. Au atașat mai multe bannere prin București, cu multiple mesaje în care clubul patronat de Gigi Becali era blamat și ironizat. Fanii lui CSA Steaua au apelat chiar la un coșciug și o cruce, unde pe ambele scria FCSB, chiar în fața stadionul din sectorul 6.

Cu gestul din fața arenei din Ghencea Gigi Becali nu a fost de acord. În intervenția telefonică de la ProSport LIVE, omul de afaceri a somat instituțiile statului să ia măsuri și să taxeze acțiunile ultrașilor. În caz contrar, patronul FCSB-ului va lua inițiativă și este dispus să se ocupe personal de ultrașii care-l blamează și jignesc, atât pe el, cât și echipa pe care o conduce.

„Eu rog instituțiile statului să rezolve problemele astea! Dacă rezolvă ei. Dacă nu rezolvă ei, atunci să mă lase pe mine să rezolv. Să zică: «Bă, nu suntem capabili, rezolvă tu!». Că eu știu să rezolv, dar după aia… Ei bagă din astea în coșciug… Poți să îi ghicești pe 10-20 care sunt instigatorii și îi rezolvi pe ăia. Eu nu mai vreau să mai fac. Vreau să îmi văd de treaba mea în liniște. Nu îmi trebuie mie d-astea, dar dacă văd că vin ei cu coșciug și poze în coșciug, păi, tată… Nu mai vreau să mai vorbesc… Ce să mai stau acum că mă enervez, după îmi pare rău că vorbesc la nervi. Să își vadă de treaba lor, și de familia lor, și de copiii lor, și de nevestele lor, și de părinții lor. Vedeți-vă de treaba voastră, mă, că nu vin să joc la voi acasă și la părinții voștri pe stadion. Să vedem cine a făcut asta! Aaa, au purtat măști. Și noi nu putem să îi găsim, nu îi știm care sunt? Știi cum îi găsesc? În trei secunde îi găsesc! Lasă, nu ne mai apucăm acum să facem instigare la violență”, a spus Gigi Becali, la ProSport Live.

Publicat: 12 07. 2023, 08:58
Actualizat: 12 07. 2023, 09:11