Gigi Becali a primit ofertă de 10.000.000 de euro pentru fotbalistul FCSB, a refuzat-o şi l-ar putea pierde gratis în scurt timp! „Degeaba i-am făcut publicitate”

Gigi Becali îl poate pierde gratis pe fotbalistul FCSB pentru care a primit o ofertă de 10.000.000 de euro și a refuzat-o.

FCSB are în lot doi portari care pot fi oricând titulari la orice echipă din România, iar pentru unul, patronul a avut o ofertă de zece milioane de euro pe care a refuzat-o. Este vorba de Andrei Vlad, jucător care va rămâne liber de contract în această iarnă și cele două părți încă nu au ajuns la o înțelegere.

Cine e jucătorul pentru care Gigi Becali a primit ofertă de 10.000.000 de euro, a refuzat-o şi l-ar putea pierde gratis în scurt timp

Andrei Vlad, în vârstă de 25 de ani, a fost transferat în 2017 pentru 400.000 de euro de la Universitatea Craiova. Ajuns în primul „11” la o vârstă destul de fragedă, jucătorul a avut evoluții foarte bune și patronul l-a lăudat, iar la scurtă vreme au început să curgă ofertele.

Gigi Becali a afirmat că după ce l-a lăudat pe Andrei Vlad atunci când era titular incontestabil, a început să primească oferte, iar una a fost chiar și de 10 milioane de euro. Din păcate, tânăra speranță a latifundiarului din Pipera s-a stins rapid. Portarul a început să gafeze în meciuri importante și Becali a decis să îl înlocuiască cu Târnovanu, care nu a mai ieșit din primul „11” și acum se luptă de la distanță cu Aioani pentru un loc la EURO 2024.

„Vlad a fost cândva Messi al portarilor. Pentru declarația pe care am făcut-o atunci au fost echipe care s-au interesat și au făcut anumite propuneri, că dau 10 milioane, 20 dacă câștigă nu știu ce.

Eu știu să-i fac publicitate, dar degeaba, dacă el nu mă ajută, dă pasă la adversari s-o bage în poartă”, a declarat Gigi Becali, potrivit Digisport.

În acest sezon, „Messi al portarilor” a prins doar trei meciuri ca titular, toate în Cupa României. În vară, jucătorul va intra în ultimele șase luni de contract și poate începe să își caute altă echipă dacă cei de la FCSB nu îi vor propune prelungirea contractului.

Ștefan Târnovanu, amenințat de Becali că îl scoate din echipa FCSB pentru gafele din ultima vreme

Se pare că nici Ștefan Târnovanu nu este privilegiat la echipa roș-albastră, iar patronul FCSB s-a săturat de erorile comise de jucătorul care are mari șanse să ajungă la EURO 2024. După meciul FCSB – Rapid 2-2, Gigi Becali l-a criticat pe Târnovanu și a anunțat că se gândește să îl titularizeze pe Andrei Vlad.

Publicat: 22 04. 2024, 17:29
Actualizat: 22 04. 2024, 17:44