Gigi Becali a găsit soluția să-l „rezolve” pe Alex Mitriță! Mare admirator al fotbalistului oltean, patronul FCSB mută decisiv în lupta cu Mihai Rotaru

FCSB a învins-o pe Farul, scor 1-0, în cea de-a doua etapă a play-off-ului din Superliga. În următoarea rundă, gruparea roș-albastră se va duela cu Universitatea Craiova.

Gigi Becali, patronul formației bucureștene, deja știe cum să-l oprească pe „vitezomanul” Alex Mitriță.

Gigi Becali a găsit soluția să-l „rezolve” pe Alex Mitriță! Mare admirator al fotbalistului oltean, patronul FCSB mută decisiv în lupta cu Mihai Rotaru

Gigi Becali, Elias Charalambous și Mihai Pintilii pregătesc o surpriză uriașă pentru a-l bloca pe Alex Mitriță în meciul cu Universitatea Craiova. Patronul roș-albaștrilor plănuiește ca în flancul drept al apărării să-l joace pe fundașul central Siyabonga Ngezana.

Sud-africanul s-a accidentat în meciul cu Farul, însă omul de afaceri din Pipera speră să își revină până la duelul cu gruparea din Bănie.

„La ora asta nu știu primul ’11’. Nu știu dacă va fi Ngezana. Dacă e Ngezana, pot să joace și Ngezana, și Dawa, și Chiricheș. Pot juca toți trei, poate joacă unul fundaș dreapta ca să nu mai respire Mitriță. Ngezana, dacă e fundaș dreapta, nu respiră nimeni pe acolo. Ngezana a jucat și fundaș dreapta.

Dacă are viteză și forță, poate să joace fundaș dreapta oricând. Încă nu m-am gândit la echipă, trebuie să mă gândesc săptămâna asta și să mă consult cu Pintilii și Charalambous. Și cu MM, cu toți trei mă consult. Hotărârea finală o iau eu, dar mă consult cu ei cum ar fi mai bine.

Azi o să știm dacă Ngezana va juca împotriva Craiovei. A încasat o lovitură. Nu are ruptură. Ei (n.r. cei din staff-ul tehnic) mi-au spus mie că Vali Crețu se prezintă foarte rău. Mi-au spus că e răcit”, a declarat Gigi Becali, la Fanatik.

Mitriţă este Messi de România! Numai că eu l-aş îndruma pe Mitriţă să fie puţin mai combinativ. Îi dau sfat pe bune. Să fie mai combinativ, adică driblezi unul, doi… nu mai intra în cinci. Când îl vezi pe ăla singur, driblează-l, că poţi. Dacă vezi că sunt doi, driblează-i, dar dacă vezi că sunt cinci… treci tu prin zid?

Eu cred că dacă echipa aia e făcută bine, nu îi poate bate nimeni. Dacă ei joacă cum trebuie să joace, cu Screciu şi cu Creţu la mijloc”, spunea Gigi Becali despre Alexandru Mitriță.

Publicat: 01 04. 2024, 17:42
Actualizat: 01 04. 2024, 18:37