Gigi Becali a făcut public transferul lui Ianis Stoica! La ce club ajunge în iarnă: „L-au cerut. Fac triaj la FCSB!”

Gigi Becali a recunoscut că Ianis Stoica a ieșit din planurile sale la FCSB și anunță că sunt șanse mari ca mijlocașul de 19 ani să plece din iarnă. Patronul roș-albaștrilor spune că există echipe interesate de serviciile acestuia, iar cea mai dornică până acum a fost U Cluj.

Ardelenii îl doresc pe Ianis Stoica sub formă de împrumut până în vară, iar ideea îi surâde finanțatorului.

Gigi Becali a anunțat transferul lui Ianis Stoica! U Cluj îl vrea împrumut din iarnă

Gigi Becali este dispus să reconstruiască lotul lui FCSB, cu orice risc, astfel că jucătorii care nu mai prezintă potențial vor trebui să își facă bagajele. În opinia patronului, elevii lui Nicolae Dică nu au motive să-și argumenteze evoluțiile slabe pentru că au la dispoziție cele mai bune condiții din România.

„E posibil, pe Ianis Stoica cred că îl dăm împrumut din iarnă. L-a cerut U Cluj. Fac curățenie. Pe fotbaliști nu îi supăr, îi plătesc, nu îi trimit nici la război. Fac triaj, nu ești de FCSB, nu stai. Chiar îmi zicea cineva, ai condiții mai ceva ca în străinătate. Condiții de cinci stele. De dormit, de masă, de antrenament…

Toate, de la camera de odihnă până când pleci acasă la familie”, a declarat Gigi Becali la Pro Arena.

Ianis Stoica a fost tras pe linie moartă la FCSB. În iarnă, ar putea pleca la U Cluj. Sursă foto: SportPictures

Totodată, Becali îl reconfirmă pe Nicolae Dică pe banca roș-albaștrilor, și după egalul cu UTA. Motivul? Este sigur că va ajunge în play-off.

„Dică rămâne până în vară, ce rost are să vorbim de Dică. N-a plecat la 10-0 și pleacă atunci când câștigă 3 meciuri? Mai avem și două meciuri în minus, ce să mai…

Hai să spunem ipotetic, că rămâne OSK, dar nu poți să nu depășești Hermannstadt, echipă de Serie B (n.r. – Liga 2). Atunci, du-te, tată în Serie B. De acum încolo va crește echipa, vine Cristea, o să vină și Șut. Eu chiar cred că Steaua a înviat, aseară mi-a venit un gând”, a mai punctat latifundiarul.

Publicat: 21 10. 2022, 11:33
Actualizat: 21 10. 2022, 11:38