Gigi Becali a făcut primul 11 la FCSB ca la Real Madrid. Surprize în zona de atac

SURSĂ: Sportpictures 22.11.2025
Vezi galeria foto - 4 poze

FCSB și Petrolul Ploiești se întâlnesc astăzi, 22 noiembrie 2025, în etapa cu numărul 17 din Superliga României, iar Gigi Becali a stabilit echipa pe care o va alinia la startul meciului.

Latifundiarul din Pipera a făcut primul 11 ca la Real Madrid și a pregătit surprize importante în compartimentul ofensiv, pentru meciul care va începe la ora 20:30.

Ce echipă a ales Gigi Becali pentru meciul cu Petrolul Ploiești

FCSB și Petrolul Ploiești se întâlnesc astăzi, 22 noiembrie 2025, în etapa cu numărul 17 din Superliga României, într-o partidă care este programată la ora 20:30, pe Arena Națională din București. Gigi Becali a stabilit echipa pe care o va alinia la startul meciului și a făcut un prim 11 ca la Real Madrid, titularizându-i pe Juri Cisotti și pe Darius Olaru, mijlocași pe care i-a comparat cu celebrii Toni Kroos și Luka Modric.

Totodată, campioana României se va baza în atac pe tânărul Alexandru Stoian, care îl va înlocui pe Daniel Bîrligea, fotbalist suspendat în urma cartonașului roșu pe care l-a văzut în timpul partidei dintre FC Hermannstadt și FCSB, încheiat la egalitate, scor 3-3.

Primul 11 pregătit de Gigi Becali pentru partida cu Petrolul Ploiești:

FCSB (1-4-2-3-1): Târnovanu – Pantea, Ngezana, Graovac, Radunovic – Cisotti, Olaru – Miculescu, Tănase, Oct. Popescu – Stoian. Antrenor: Elias Charalambous
Rezerve: Udrea, Zima, Crețu, Dâncuș, Alibec, Șut, Lixandru, Edjouma, Politic, Toma, Alhassan, Thiam

Primul 11 pregătit de Petrolul Ploiești pentru confruntarea cu FCSB:

Petrolul (1-3-5-2): Krell – Papp, Onguene, Guilherme – Ricardinho, Mateiu, Dangmo, Jyry, Sălceanu – Chică-Roșă, Grozav. Antrenor: Eugen Neagoe
Rezerve: Bălbărău, Roche, Dumitriu, Dulca, Tolea, Boțogan, Doukansy, Hanca, V. Gheorghe, D. Parschiv, Doumtsios, C. Dumitrache

FCSB își continuă drumul spre play-off

FCSB are nevoie de victorie pentru a putea spera, în continuare, că va obține un loc în play-off-ul Superligii României. Echipa pregătită de Elais Charalambous și Mihai Pintilii are parte de un parcurs sub nivelul așteptărilor în actualul sezon competițional, înregistrând doar cinci victorii, cinci rezultate de egalitate și șase înfrângeri în actuala stagiune. Astfel, după 16 etape disputate, campioana ocupă doar poziția a zecea a clasamentului, cu 20 de puncte acumulate.

Publicat: 22 11. 2025, 19:19