Gigi Becali a făcut anunțul despre demiterea imediată a lui Charalambous și Pintilii: „Acum, nu sunt idiot!”
FCSB a pierdut pe terenul celor de la Steaua Roșie Belgrad, scor 1-0, în etapa a cincea a fazei principale din UEFA Europa League, iar Gigi Becali a făcut anunțul despre demiterea antrenorilor Elias Charalambous și Mihai Pintilii.
Conform celor relatate de latifundiarul din Pipera, se pare cei doi tehnicieni vor beneficia în continuare de încrederea lui, întrucât l-au ajutat să câștige zeci de milioane de euro în sezoanele anterioare.
Gigi Becali, verdict despre Elias Charalambous și Mihai Pintilii
Gigi Becali nu are de gând să îi demită pe Elias Charalambous și Mihai Pintilii, chiar dacă FCSB a pierdut din nou, de data aceasta pe terenul celor de la Steaua Roșie Belgrad, scor 1-0. Latifundiarul din Pipera a precizat că cei doi tehnicieni vor beneficia în continuare de încrederea lui, datorită rezultatelor pe care le-au obținut în sezoanele anterioare, când în conturile campioanei României au intrat sume importante de bani.
„Eu sunt patron la echipă. Eu ce țin minte? Că am încasat zeci de milioane cu antrenorii ăștia! Acum, nu sunt idiot! Că s-a clătinat puțin, schimb antrenorul, că nu știu ce? Antrenorii ăștia mi-au băgat aproape 40-50 de milioane. Hai să așteptăm, să vedem ce o să fac eu. Să vedem ce se întâmplă anul ăsta, finalul. După, vedem.
Normal și drept este ca ei să meargă mai departe. Ei au adus performanțele în doi ani. Nu că le dau credit! Așa e dreptatea! Eu nu pot să-i demit! E posibil să fiu eu de vină! Dacă sunt eu de vină, schimbăm atitudinea. Ca să las echipa pe mâinile antrenorilor, cum spuneți voi, nu o las niciodată. În România, toți care au făcut asta au ajuns în faliment. Pe mine nu mă interesează punctele, mă interesează banii”, a declarat Gigi Becali, la PrimaSport.