Gigi Becali a anunțat că a găsit investitor pentru Dinamo: „E cu mine în mașină, a zis că vine să dea bani!”. Patronul FCSB pune sare pe rana „câinilor”

Gigi Becali a anuntat ca a gasit investitor pentru Dinamo: „E cu mine in masina, a zis ca vine sa dea bani!”. Patronul FCSB pune sare pe rana „cainilor”
Vezi galeria foto - 4 poze

Gigi Becali a comentat pe scurt situația dramatică în care se află Dinamo în acest moment, iar printre altele, patronul FCSB a anunțat că a găsit un investitor pentru gruparea din „Ștefan cel Mare”. Omul pe care l-a recomandat Becali pentru a băga bani la Dinamo se afla chiar în mașină cu el.

Părintele Ghenadie, investitor pentru Dinamo? Gigi Becali a făcut haz de necazul „câinilor” și a anunțat, în glumă, că le-a găsit o sursă de finanțare

Dinamo nu a mai obținut o victorie în Superliga din data de 19 august, atunci când o învingea pe FC Voluntari, scor 3-2 în deplasare, în runda a 6-a. Au urmat două egaluri și cinci înfrângeri pentru „câini”, care în prezent ocupă penultimul loc în clasamentul din campionat, cu doar 9 puncte adunate după 13 etape.

Din nefericire pentru toată suflarea dinamovistă, se pare că echipa antrenată de Ovidiu Burcă va fi o candidată în lupta pentru evitarea retrogradării.

Pentru a spera la vremuri mai bune, „câinii” au în continuare nevoie de surse de finanțare, astfel că actualii șefi ai clubului caută potențiali investitori. Dinamo e un brand uriaș în România, astfel că suporterii echipei au încredere că un om de afaceri potent financiar s-ar putea alătura clubului în viitorul apropiat.

Însă, Gigi Becali le-a spulberat speranțele dinamoviștilor și a făcut haz de necazul acestora prin intermediul unei declarații ironice. Aflat în mașină cu părintele Ghenadie, la scurt timp după ce au plecat de la biserică, Gigi Becali a transmis, în glumă, că a găsit investitor pentru Dinamo:

„Nu vezi la Dinamo ce se întâmplă? Dinamo nu e brand? Nu vezi că nu vine nimeni, cine dă bani? Sunt cu un părinte, îl chemă Ghenadie. A zis că vine să dea bani Ghenadie. E cu mine în mașină că am plecat de la biserică, a zis că dă Ghenadie”, a declarat Gigi Becali.

În continuare, patronul FCSB a accentuat faptul că a fost vorba doar despre o glumă:

„Acum a zis că nu îi trebuie Steaua și Dinamo, îi trebuie Sfânta Parascheva, Sfântul Elefterie, ce-mi trebuie mie”, a continuat Gigi Becali, potrivit Fanatik.

Pentru Dinamo urmează meciul cu Poli Iași de pe teren propriu

Momentan, în clasamentul din Superliga doar FC Botoșani stă mai slab decât Dinamo, cu 6 puncte adunate după 13 etape. Moldovenii nu au obținut nicio victorie în actuala stagiune, spre deosebire de „câini”, care au bifat două succese.

În runda viitoare a campionatului, vineri, 27 octombrie, Dinamo are o ocazie bună de a pune mâna pe puncte prețioase, deoarece va primi vizita nou-promovatei Poli Iași. Trupa antrenată de Leo Grozavu este pe locul 11 în clasament, cu 15 puncte. Poli Iași vine după două rezultate pozitive, 1-0 cu Sepsi și 1-1 cu FC U Craiova.

„Îmi cer scuze fiecărui dinamovist care a făcut drumul până la Sibiu (n.r. – la meciul cu FC Hermannstadt, pierdut de „câini” cu 0-4). Și tuturor celor care au așteptat acest meci două săptămâni cu speranța că începem să arătăm a echipă competitivă.

Neputința cronică este inacceptabilă. Vor fi schimbări. Ovidiu rămâne punct fix.

Fanii au tot dreptul să își strige revolta. Le datorăm victorii. Etapa următoare trebuie să câștigăm. Trebuie să reîncepem să ne merităm suporterii și istoria. Nu există alta variantă!”, a scris Andrei Nicolescu, administratorul special de la Dinamo, pe rețelele de socializare.

Publicat: 25 10. 2023, 09:26