Gică Popescu, noi detalii depsre transferul lui Radaslavescu la FCSB: „Mâine se va alătura formației”. Ce spune „Baciul” despre despărțirea de Radu Boboc

Fostul fotbalist international si component al echipei nationale de fotbal a Romaniei, Gheorghe Popescu, participa ca invitat la o emisiune de televiziune, vineri, 16 octombrie 2020, in Bucuresti. MEDIAFAX FOTO
Vezi galeria foto - 4 poze

În cursul zilei de marți, Gigi Becali a anunțat că a mai adus doi jucători la FCSB, pe Eduard Radaslavescu și Radu Boboc de la Farul Constanța.

„Așa este! Am făcut deja transferul, băiatul (n.r. – Eduard Radaslavescu) se va prezenta de azi la pregătirile echipei. Nu vreau să dau însă niciun fel de detalii financiare, pentru că vânzătorul m-a rugat să păstrez confidențialitatea, așa că asta fac. L-am luat și pe Boboc. Și el va veni de azi la echipă”, a declarat Gigi Becali.

Președintele celor de la Farul, Gică Popescu, a dezvăluit că Radaslavescu s-a înțeles cu FCSB, însă Radu Boboc încă nu a ajuns la un acord cu Gigi Becali.

Gică Popescu, noi detalii despre transferul lui Radaslavescu la FCSB: „Mâine se va alătura echipei”. Ce spune „Baciul” despre despărțirea de Radu Boboc

Potrivit lui Gică Popescu, Radaslavescu a avut și oferte din străinătate însă acesta a acceptat oferta celor de la FCSB, iar în cursul zilei de vineri acesta se va prezenta la noua sa echipă.

„Baciul” a dezvăluit că transferul lui Radu Boboc este puțin mai complicat. Președintele echipei de la malul mării a spus că astăzi se va lua decizia definitivă.

„Radaslavescu este jucătorul celor de la FCSB, probabil că mâine se va alătura formației bucureștene. Cu Boboc sunt discuții.

Noi, atunci când luăm hotărârea să transferam un jucător, stăm de vorbă cu el. Încercăm să îi negociem cât mai bine un contract, dacă nu are reprezentant, pentru că majoritatea sunt crescuți la academie și ne interesează viitorul lor. În momentul în care își dau acordul, atunci intrăm în negocieri cu cluburile.

Și de la cluburi din străinătate am avut oferte pentru Radaslavescu, de la cluburi bune. A contat dorința jucătorului și am văzut multe exemple care au plecat foarte tineri în străinătate și au clacat. Eu cred că este important ca jucătorii de la noi să plece la un club care joacă în competițiile europene, pentru a avea parte de presiune. Mi se pare o etapă intermediară pentru pasul în străinătate.

Astăzi vom ști. Știți foarte bine problema noastră, avem deficit bugetar, ca majoritatea cluburilor din Liga 1. Noi nu avem decât vânzarea jucătorilor ca soluție. Facem aceste tranzacții și ne-am bucura ca jucătorii care pleacă de la noi să facă performanță, pentru că au o anumită mentalitate, sunt crescuți într-un mediu serios”, a spus Gică Popescu, la Digi Sport.

Publicat: 04 08. 2022, 16:50
Actualizat: 04 08. 2022, 16:56