Gică Hagi, lovitură de maestru pe plan financiar. Și-a făcut bugetul cu transferurile de 3,2 milioane de euro

Gheorghe Hagi participă la conferința de presă organizată înaintea meciului de fotbal dintre SC Fotbal Club FCSB SA și Farul Constanța, desfășurată la Academia Gheorghe Hagi din Ovidiu, sâmbătă 3 februarie. © FOTO: Sorin DANIELCIUC/SPORT PICTURES
Vezi galeria foto - 5 poze

Gică Hagi a dat o adevărată lovitură de maestru pe plan financiar și a reușit să-și asigure bugetul la Farul Constanța cu o serie de mutări realizate iarna aceasta.

Concret, doar prin plecările a trei fotbaliști, „Regele” a dat un adevărat tun financiar și a obținut peste trei milioane de euro.

Gică Hagi, lovitură de maestru pe plan financiar

Potrivit datelor furnizate de portalul de specialitate Transfermarkt, Farul Constanța a încasat nu mai puțin de 3,2 milioane de euro din transferuri în perioada de mercato de iarnă.

Iar „grosul” banilor a venit de pe urma tânărului Enes Sali, cel care a luat drumul Statelor Unite ale Americii și a fost cedat în MLS, la FC Dallas, echipă care a achitat nu mai puțin de 2,7 milioane de euro lui Gică Hagi pentru serviciile celui mai tânăr debutant din istoria naționalei României.

Pe locul doi în top se clasează mutarea lui Marian Aioani, cedat la un alt club din Superliga, Rapid. Dan Șucu s-a văzut nevoit să scoată și el din buzunar 400.000 de euro, o sumă ușor de acoperit însă, după ce Horațiu Moldovan a plecat la Atletico Madrid pe o sumă dublă, adică 800.000 de euro.

Iar al treilea în clasament este chiar fostul căpitan al Farului Constanța, Andrei Artean, plecat în Cipru pentru doar 50.000 de euro. Celor trei li se adaugă la capitolul plecări și Adrian Mazilu, atacantul care a ajuns la Brighton pentru 3.000.000 de euro și a fost, ulterior, împrumutat la Vitesse Arnhem de către trupa lui Roberto De Zerbi. Afacerea cu clubul din Premier League fusese, însă, perfectată încă din vară.

Ce a pățit Gică Hagi. A fost dat de gol chiar de către Gigi Becali

Gigi Becali l-a dat de gol pe Gică Hagi și a dezvăluit că „Regele” e pe minus în urma investițiilor masive făcute la academie.

„Altceva vreau acum, am schimbat strategia. Vreau bani din Champions League, din Europa League… Păi pe mine mă mai interesează acum să iau jucătorul, să-l cresc, să-i dau și bani, să-l cresc vreo patru ani și să iau pe el cinci milioane?

Sau să mă calific măcar în Europa League și să iau 20 de milioane? Să facă Academie Hagi, pentru că omul știe să facă. Dar vrei să-ți spun ceva? Până la urmă nici Gică… A scos ce a scos și acum văd că e pe gaură și el. A și spus: ‘Atât am putut să fac!” a spus Gigi Becali, potrivit Fanatik.

Publicat: 14 02. 2024, 09:43
Actualizat: 14 02. 2024, 09:45