Gică Hagi i-a reziliat contractul. Fostul fotbalist de la FCSB n-a mai fost păstrat la echipa „Regelui”

Unul dintre fotbaliștii transferați în vara anului 2024 de Gică Hagi s-a despărțit de Farul la începutul acestui an.

Formația de la malul mării a început perioada de mercato, iar la capitolul plecări primul nume anunțat oficial este cel al lui Răzvan Ducan. Fostul portar al celor de la FCSB nu a confirmat la noua sa echipă și a fost pus pe liber după un an și jumătate.

Farul a anunțat despărțirea de Răzvan Ducan

Portarul în vârstă de 24 de ani nu a reușit să bifeze decât cinci meciuri pentru Farul într-un an și jumătate. După plecarea de la FCSB nu a confirmat nici la Botoșani, iar „Regele” a decis să îi acorde o șansă în 2024. Nu s-a ridicat la nivelul așteptărilor, astfel că cele două părți au decis de comun acord să încheie colaborarea în această iarnă.

„Farul Constanța și portarul Răzvan Ducan au decis, de comun acord, încheierea contractului. În vârstă de 24 de ani, Răzvan Ducan a evoluat în numai cinci partide pentru formația noastră în perioada iulie 2024 – ianuarie 2026, toate aceste prezențe în tricoul Farului fiind în ediția precedentă din Cupa României, unde Farul s-a calificat până în semifinalele competiției. Pentru aceste evoluții, clubul nostru îi mulțumește și îi urează mult succes în următoarea provocare”, se arată în comunicatul Farului.

Fostul internațional U21 e nevoit să își caute acum o altă echipă. E cotat la 100.000 de euro, potrivit Transfermarkt, și a mai evoluat doar în România pentru FCSB, FC Argeș, AFC Turris, CS Mioveni și FC Botoșani.

„Marinarii” nu se grăbesc să facă mutări: „Avem lot echilibrat”

Gică Popescu a anunțat că Farul nu ia în calcul să facă mutări în această iarnă. Clubul se va concentra mai mult pe promovarea jucătorilor din propria pepinieră.

„(n.r. Când vin transferurile?) De ce trebuie să vină neapărat transferuri? Avem un lot echilibrat. Încercăm să mizăm mult mai mult pe tineri, așa cum o făceam în trecut. Dacă antrenorii solicită un anumit jucător pe o anumită poziție, luăm în considerare, dar deocamdată nu au fost astfel de cereri.”,a  declarat Gică Popescu.

Farul are ca obiectiv să termine sezonul regulat în primele 6, dar momentan se află pe locul 10, cu 27 de puncte. Are o misiune dificilă deoarece FCSB și CFR sunt tot departe de primele locuri și nu mai sunt multe puncte rămase în joc, astfel că nu își permite pași greșiți la reluarea competiției interne.

Publicat: 12 01. 2026, 18:55
Actualizat: 12 01. 2026, 19:10