Gică Hagi a semnat cu doi fotbalişti chiar înainte de meciul cu Dinamo. Mutări importante pentru „Rege”

Foto: Sport Pictures
Vezi galeria foto - 4 poze

„Regele” Gică Hagi a anunțat că a semnat cu doi fotbaliști chiar înaintea meciului de sâmbătă seară cu Dinamo, din etapa a 27-a a Superligii.

Portarul Alexandru Buzbuchi și fundașul Gustavo Marins și-au prelungit contractele cu Farul Constanța până în vara anului 2027.

Gheorghe Hagi le-a prelungit contractele lui Alex Buzbuchi și Gustavo Marins

Gică Hagi a anunțat că a semnat cu doi fotbaliști chiar înaintea meciului de sâmbătă seară cu Dinamo, de pe arena Arcul de Triumf, din runda a 27-a a Superligii. Portarul Alexandru Buzbuchi și fundașul central brazilian Gustavo Marins și-au prelungit înțelegerile cu Farul Constanța până în vara anului 2027.

Buzbuchi și Marins și-au trecut în cont titlul cu Farul Constanța în sezonul 2022/2023, iar în acest campionat cei doi sunt titulari de drept la gruparea de la malul mării.

Goalkeeper-ul a fost utilizat în toate cele 26 de etape disputate în acest sezon din Superliga, în timp stoperul sud-american a adunat 23 de jocuri, dar în momentul de față se confruntă cu o accidentare.

„Doi dintre cei mai importanți jucători din lotul Farului, portarul Alexandru Buzbuchi și fundașul Marins Gustavo au semnat noi contracte cu Farul Constanța. La Farul din vara anului 2022, Alex Buzbuchi are 31 de ani, este născut la Constanța și este dublu campion național, în 2017 și 2023. Noul contract semnat de „Buzu” cu Farul este valabil până în vara anului 2027.

Venit la Farul în ianuarie 2023, Gustavo Marins (23 ani) a câștigat titlul cu Farul în 2023 și a devenit unul din jucătorii de bază ai lotului pregătit de Gheorghe Hagi. Noul contract al lui Gustavo este valabil până în vara anului 2027″, a transmis clubul Farul Constanța.

Marinarii au abandonat lupta pentru play-off. Ce obiectiv mai are în acest sezon trupa „Regelui”

După victoria dramatică obținută în prelungiri cu Gloria Buzău, Farul se deplaseză la București pentru confruntarea cu Dinamo, de sâmbătă, 15 februarie 2025, de la ora 20.00. Aflată la mare distanță de locurile de play-off, marinarii au abandonat deja lupta pentru acest obiectiv, iar noua țintă este acum locul 7 și Cupa României.

„Așa cum spunea și Mister, totul pleacă de la minte. Este o victorie de moral pentru următorul meci, nu contează cu cine jucăm. Sper să ne descătușeze această victorie, să fim încrezători și dacă nu vom abandona principiile noastre vom face jocuri din ce în ce mai bune. Cupa României și locul 7 sunt obiectivele noastre din acest moment”, a spus Cătălin Anghel, „mâna dreaptă” a lui Gică Hagi.

E greu să mai ajungem în play-off. Noi trebuie să câștigăm toate meciurile și nici atunci nu suntem siguri – Denis Alibec

Publicat: 13 02. 2025, 14:15
Actualizat: 13 02. 2025, 15:40