Gică Hagi a negociat cu Gigi Becali miercuri: „Transfer definitiv. Vrea să scape de el”
Gheorghe Hagi a negociat cu Gigi Becali pentru transferul definitiv al unui internațional U21. „Regele” îl dorește la malul Mării Negre pe Ovidiu Perianu, fotbalistul găsit vinovat de patronul FCSB pentru înfrângerea din Macedonia de Nord, contra celor de la Shkendija, scor 1-0.
Transferul lui Ovidiu Perianu de la FCSB vine ca un fulger, după înfrângerea usturătoare a echipei din Macedonia de Nord. Mijlocașul central a intrat la FCSB pe teren în finalul meciului, chiar înainte de golul lui Alhassan, care a închis tabela în favoarea campioanei macedonene.
FCSB și Farul negociază pentru Ovidiu Perianu
Gică Popescu a confirmat faptul că Farul Constanța se află în pline negocieri cu FCSB pentru transferul internaționalului U21 Ovidiu Perianu. Conform fostului fotbalist legendar, Gigi Becali a discutat cu „Regele” Gheorghe Hagi ieri pentru a se concretiza mutarea.
„Să vedem. Gică (n.r. Hagi) a vorbit cu cei de la FCSB și se analizează. Până nu se va face, putem avea surprize. Sunt mai multe elemente care trebuiesc puse la punct. Salariul, dar și alte lucruri. Durata contractului, clauze…
Vine de la un club unde toți jucătorii sunt plătiți foarte bine. Întotdeauna când am adus jucători de la CFR, FCSB, Rapid și Universitatea Craiova nu ne-am permis un nivel salarial similar.
Transfer definitiv, bineînțeles! Gigi vrea să scape de el. Era normal, după ce s-a întâmplat aseară… Reacția pe care a avut-o aseară e posibil să nu mai fie de actualitate. Lucrurile sunt altfel spuse la cald”, a spus Gică Popescu, conform Digisport.
În cazul în care mutarea nu se va concretiza, cel mai probabil fotbalistul va fi scos de pe listele UEFA și LPF, urmând a se antrena singur în baza FCSB. În locul său, Gigi Becali a dezvăluit că va fi înregistrat Malcom Edjouma, fotbalist exilat de patron la finalul sezonului trecut.
Cifrele carierei lui Ovidiu Perianu
Ovidiu Perianu este internațional U21, fiind chiar un om de bază al lui Daniel Pancu la Campionatul European din Slovacia. Mijlocașul central are vârsta de 23 de ani, iar la FCSB a bifat 48 de meciuri, fără a avea contribuții majore pentru club.
Transfermarkt îl cotează pe fotbalist la 650.000 de euro. De-a lungul carierei sale, Perianu a mai trecut pe la cluburi precum Universitatea Cluj, Chindia Târgoviște, FC Botoșani, Gloria Buzău sau Unirea Slobozia. Gigi Becali l-a păstrat pe fotbalist vara aceasta la îndemnul staff-ului FCSB, care l-a lăudat pentru prestațiile bune de la antrenamentele echipei.