Giani Kiriță l-a desființat pe Ovidiu Burcă după 0-4 cu Rapid: „Ați văzut cum am pierdut…”. Unde ar fi greșit flagrant antrenorul „câinilor”

Fostul jucător dinamovist Giani Kiriță a identificat cauzele pentru care Dinamo a suferit o înfrângere usturătoare.

Giani Kiriță l-a desființat pe Ovidiu Burcă după 0-4 cu Rapid: „Ați văzut cum am pierdut…”. Unde ar fi greșit flagrant antrenorul „câinilor”

Rapid a învins vineri, pe teren propriu, scor 4-0, fornaţia Dinamo Bucureşti, într-un meci din etapa a opta a Superligii. Albion Rrahmani a reuşit o nouă dublă pentru giuleşteni

„Când pierzi cu 4-0, nu mai ai ce să comentezi. Să așteptăm cum va arăta Dinamo în septembrie, Ovidiu spune că va arăta altfel echipa. Să sperăm, altfel va fi dificil.

În primul rând, aseară au cedat presiunii stadionului. Iar Rapidul are un lot foarte bun la ora actuală, se vede că arată ca o echipă. Antrenorul, jucătorii, publicul, stadionul, are tot ce trebuie ca să se bată la titlu.

Noi n-avem nici stadion, doar suporteri. Echipa e în formare, mai avem nevoie de jucători de valoare.

O să mai câștigăm câteva meciuri, dar nu e de ajuns, pentru că suporterii așteaptă victorii și în meciurile importante. Nu e de ajuns doar să supraviețuiești”, a declarat Kiriță.

Cu două victorii nu se face primăvară! Îți trebuie continuitate, crede Kiriță

„E prematur să vorbim despre obiective, sunt multe meciuri, iar echipa oscilează. Lucrurile se schimbă dacă legi câteva victorii sau câteva înfrângeri.

Trebuie să rămânem cu picioarele pe pământ, să vedem ce se întâmplă cu adevărat la Dinamo. Trebuie să știm unde ne e locul, nu să facem nunți după două victorii. Trebuie să muncim foarte mult. Modestia și munca trebuie să primeze. Cu două victorii nu se face primăvară! Îți trebuie continuitate.

Antrenorul trebuie să știe să gestioneze vestiarul, nu să facem nunți după două victorii. Pentru că vedeți ce înfrângere a venit…”, a declarat Giani Kiriță pentru Gsp.

Publicat: 02 09. 2023, 14:51