Gheorghe Hagi, mesaj pentru Gigi Becali după Farul Constanța – Universitatea Craiova: „Să îl cumpere pe Louis Munteanu!”

Gheorghe Hagi in meciul de fotbal dintre Farul Constanta si Universitatea Craiova, contand pentru Superliga Superbet, desfasurat pe Stadionul central al Academiei Gheorghe Hagi din Ovidiu, duminica 27 august 2023. © FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES
Vezi galeria foto - 7 poze

Gheorghe Hagi, managerul tehnic al echipei Farul Constanța, a fost încântat de victoria obținută în fața celor de la Universitatea Craiova.

Gheorghe Hagi, mesaj pentru Gigi Becali după Farul Constanța – Universitatea Craiova

Meciul dintre Farul Constanța și Universitatea Craiova s-a disputat duminică, la Ovidiu, în cadrul etapei a șaptea din Superliga, iar campioana s-a impus cu scorul de 2-0, după golurile marcate de către Louis Munteanu, în minutele 17, respectiv 35.

După această partidă, Gheorghe Hagi a abordat mai multe subiecte pe lângă analiza jocului. A vorbit despre returul cu HJK Helsinki, din play-off-ul Conference League, despre Louis Munteanu, dar și despre transferul fiului său, Ianis Hagi, la Deportivo Alaves.

„Cred că astăzi le-am adus aminte suporterilor, telespectatorilor că de-asta am ieșit campioni. Am fost noi, echipa ofensivă care a găsit soluții. Am jucat cum trebuie ofensiv și defensiv am pus o presiune incredibilă. Cred că atuul Farului a fost ăsta și anul trecut: ambele faze aplicate foarte bine. Cu o echipă care are atacanții pe care îi are Craiova nu trebuie să le dai șanse. Au jucat fantastic și meciul ăsta îmi aduce aminte de tot ceea ce s-a întâmplat anul trecut în play-off.

E un joc reușit al nostru. Jucam la trei zile contra celui mai în formă adversar. Craiova și FCSB (n.r. sunt cele mai în formă echipe din Superliga). Eu cred că am dominat tot meciul. Am știut ce trebuie să facem și am arătat că suntem campioana României.

Am decis ca în săptămâna asta să fim cei de anul trecut, pentru că e o săptămână importantă. Jucăm la Helsinki și apoi la Craiova. Joi, trebuie să facem foarte bine. E un meci important al nostru, vrem să mergem acolo să fim noi, să tratăm meciul cu seriozitate și fără să ne presionăm prea mult.

(n.r. despre terenul sintentic din Finlanda) Mă știți pe mine. Niciodată nu mă plâng. Pe orice suprafață trebuie să ai capacitatea să joci. Oamenii au capacitatea să se adapteze.

(n.r. întrebat despre Louis Munteanu) Eu, sincer să fiu, nu înțeleg cum Fiorentina nu îi dă spațiu unui jucător atât de bun, unui nouar care vede golul și când doarme noaptea. Are o calitate foarte bună. Cu noi, anul trecut, a făcut un sezon fantastic. Și cu Helsinki, a intrat fantastic. Cred că e cel mai bun număr 9 din România în momentul de față. Cei care au bani ar cam trebui să îl cumpere să îl ia. Dacă cei din România au bani să îl cumpere. (n.r. întrebat de ce nu îl cumpără el) Dacă îmi dați bani și acționari poate o să îl cumpăr eu.

(n.r. întrebat despre transferul lui Ianis Hagi la Deportivo Alaves) Ianis și-a dorit să ajungă în Spania, e un campionat bun care îl va ajuta să progreseze. E un campionat puternic, dar cu siguranță va progresa, pentru că e un copil care vrea să învețe. Din puntulu meu de vedere e un număr zece foarte bun. Spania e un campionat foarte greu unde se pune accent pe tehnică. Eu zic că după un an o să fie de două ori mai bun, pentru că acolo o să învețe foarte multe. El e deshcis să învețe, să muncească”, a spus Gheorghe Hagi, la flash-interviul de după meci.

Publicat: 28 08. 2023, 00:04
Actualizat: 28 08. 2023, 00:20