Gestul neașteptat făcut de suporterii Universității Craiova la finalul eșecului usturător de la Sarajevo! EXCLUSIV
Universitatea Craiova a pierdut în deplasare, scor 2-1, cu FK Sarajevo, pe stadionul „Asim Ferhatović Hase”, în prima manşă din turul 2 preliminar al Conference League. Gazdele au marcat de două ori în primele 20 de minute, prin Kyeremeh şi Guliaşvili, iar ucraineanul Romanchuk a redus diferenţa, în partea secundă.
Peste 20.000 de spectatori au fost prezenţi la meci, între care şi circa 150 de fani ai Universităţii Craiova, atmosfera fiind foarte plăcută. Între cele două cluburi a existat un acord de reciprocitate, galerille oaspete intrând cu bilete gratuite la cele două manşe.
Deşi au existat anumite contre pe reţelele de socializare între fanii celor două echipe, nu s-au întâmplat incidente înainte sau după meci şi nici măcar scandări triviale. La sfârşitul jocului, suporterii olteni care n-au plecat imediat spre ţară au trecut liniştiţi printre fanii bosniaci, care au rămas să sărbătorească victoria la grătarele de lângă arenă, în care se preparau frigărui şi porumb.
Adnan Guso i-a salutat la final pe fanii Universităţii Craiova, care i-au scandat numele
La finalul partidei, galeria Universităţii Craiova a trecut peste eşec şi peste jocul modest al echipei lui Mirel Rădoi, aplaudând echipa şi solicitând mobilizare pentru returul de joia viitoare, de la Craiova. Suporterii Ştiinţei au venit la meci cu două autocare care au plecat din Bănie, dar au fost destui care au ajuns la meci din ţară şi din Diaspora cu maşinile personale.
La final, şi un bosniac a avut parte de aplauzele suporterilor suporterii olteni. Este vorba de Adnan Guso, fostul portar al Craiovei din perioada 2003-2005. Internaţional bosniac în 17 rânduri, Adnan Guso a mai jucat în România la Dinamo, FC Argeş şi Pandurii.
Înainte de a veni la Universitatea Craiova, Adnan Guso a evoluat tocmai la FK Sarajevo, adversara oltenilor din Conference League. Acum în vârstă de 49 de ani, Adnan Guso este antrenor cu portarii la rivala locală a lui FK Sarajevo, Zeljeznicar. Adnan Guso a întâmpinat înainte de meci delegaţia Universităţii Craiova, fotografiindu-se alături de Sorin Cârţu şi Gabi Boldici, pe care i-a avut antrenori în perioada petrecută în Oltenia.
La finalul partidei de la Sarajevo, Guso i-a salutat pe suporterii olteni şi s-a fotografiat alături de aceştia. Suporterii Ştiinţei i-au scandat numele bosniacului, trecând peste „trădarea” din 2005, când Guso a plecat de la Universitatea Craiova tocmai la rivala Dinamo Bucureşti, în aşa-zisul „lot Neţoiu 2″, din care au mai făcut parte Mihăiţă Pleşan, Cosmin Moţi, Ilie Iordache şi Mariko Daouda.
În cele două sezoane petrecute la Craiova, Adnan Guso a evoluat în 56 de meciuri şi a încasat 75 de goluri, la finalul stagiunii 2004-2005, echipa din Bănie retrogradând în liga secundă, pentru prima dată în istoria clubului