Gafă colosală a lui Ștefan Târnovanu, salvată de Radu Petrescu! Arbitrul nu a dat un penalty clar pentru Rapid, deși portarul FCSB l-a lovit dur pe Christensen

Foto: Sport Pictures
Vezi galeria foto - 4 poze

Ștefan Târnovanu a avut o intervenție horror la Christensen, dar centralul Radu Petrescu nu a acordat un penalty clar pentru Rapid.

Rapid – FCSB este un meci extrem de tensionat. Încă din primele minute de joc, cele două formații au atacat constant și de multe ori a fost haos pe teren, iar intrările dure nu au lipsit. O fază extrem de controversată a avut loc în minutul 70 atunci când Ștefan Târnovanu l-a lovit puternic pe un jucător advers, însă arbitrul a lăsat jocul să continue.

Gafă marca Ștefan Târnovanu, trecută cu vederea de Radu Petrescu

Vor exista multe discuții pe seama derby-ului Rapid – FCSB din această seară. La scorul de 2-1 în favoarea roș-albaștrilor, a avut loc o fază controversată în careul celor de la FCSB avându-l în prim plan pe Târnovanu.

Keita a trimis un șut în forță de la peste 20 de metri, contrat de Ngezana. Mingea s-a înălțat foarte mult, iar în cădere Târnovanu nu a urmărit corect balonul și în loc să respingă, l-a lovit în plină figură pe Christensen. Ambii jucători au căzut pe gazon și s-a solicitat intervenția medicilor.

Toată lumea aștepta ca centralul să dicteze penalty sau faza să fie analizată de VAR, însă nu s-a întâmplat nimic și jocul a fost lăsat să continue.

FCSB este la un pas de o victorie uriașă. Juri Cisotti a deschis scorul în minutul 6, iar cu 3 minute înainte de pauză, David Miculescu i-a pasat excelent lui Daniel Bîrligea și vârful roș-albaștrilor a dublat avantajul oaspeților. La doar 3 minute de la revenirea de la cabine, Petrila a redus din diferență pe tabelă.

Delegare controversată la Rapid – FCSB

Comisia Centrală a Arbitrilor l-a delegat pe Radu Petrescu la centrul celui mai important derby din finalul sezonului regulat. Arbitrul bucureștean se află deja la al doilea duel Rapid – FCSB în acest sezon. A mai arbitrat returul din sezonul regulat, 0-0, de pe Arena Națională. Marius Șumudică a lansat acuzații grave la adresa centralului despre care a spus că ar avea „antipatii” față de echipa sa.

„Am intrat pe YouTube să ascult o melodie și îmi apare o emisiune. Am văzut că se discută despre arbitri. La un moment dat discuția s-a dus spre o direcție că arbitrul cel mai în măsură e Radu Petrescu. Radu Petrescu a ajuns la un nivel.

Îmi pun și eu semne de întrebare. De ce Radu Petrescu nu a fost delegat la niciun meci al Rapidului până în momentul de față? Radu Petrescu nu putea fi delegat niciodată la meciurile Rapidului Știu ce e în sufletul lui Radu Petrescu, știu cu cine simpatizează și știu și către ce echipe are antipatii.

Știu de la mai multă lume care se învârte în fotbal. Am auzit care sunt antipatiile dânsului și am auzit că are o antipatie față de Rapid București. Acum nu știu dacă e adevărat. Fac și eu ca Gigi Becali. Spun că am auzit. Vom vedea mâine la ora meciului”, spunea Marius Șumudică.

Publicat: 27 04. 2025, 22:52
Actualizat: 27 04. 2025, 22:55