Fotbalistul care îi amintește lui Gigi Becali de Marius Lăcătuș a fost ofertat de FCSB! Suma pusă pe masă de patron: „L-am ținut minte!”

Gigi Becali a vorbit despre cea mai recentă țintă pentru un transfer la FCSB, fotbalistul în cauză reamintindu-i de Marius Lăcătuș

Vicecampioana României nu a mai sacrificat competiția internă pentru un parcurs european mai lung, astfel că a ajuns, la jumătatea lunii decembrie, în poziția de mare favorită să încheie anul 2023 pe prima treaptă a clasamentului. Cu toate acestea, omul de afaceri din fruntea vicecampioanei vrea să se asigure că la finalul acestui sezon va câștiga titlul, astfel că pregătește o campanie de transferuri bine țintită.

După Luis Phelipe de la Poli Iași și Baba Alhassan de la Hermannstadt, care sunt deja rezolvați, Gigi Becali a anunțat cine este la un singur pas de a semna.

Gigi Becali anunță că a făcut o ofertă pentru Nana Antwi, fotbalistul care i-a amintit de Marius Lăcătuș! Suma pusă pe masă de patronul de la FCSB: „L-am ținut minte!”

Nana Antwi (23 de ani) a bătut deja palma cu Gigi Becali pentru un transfer la FCSB, astfel că în acest moment se așteaptă doar ca armenii de la Urartu să accepte propunerea șefului vicecampioanei.

Acesta a pus pe masă 50.000 de euro pentru fundașul dreapta, iar ca variantă de rezervă are transferul jucătorului la vară, când acesta devine liber de contract și poate semna cu oricine dorește.

„Pe fundașul ăsta am pus ochii și am făcut o ofertă. Vrem să îl luăm. Eu am făcut o ofertă de 50.000 de euro să îl iau acum. La iarnă pot semna cu el liber.

Eu l-am văzut în banda dreaptă, când a dat mingea pe lângă un jucător de la Farul, a dat mingea pe lângă el și l-a întrecut. A făcut cum făcea Lăcătuș! Eu l-am văzut atunci și l-am ținut minte. 

Am făcut ofertă de 50.000 de euro. Să vedem ce vor face. În ianuarie poate semna cu noi. Nu are rost să vorbim, o să vedeți. Noi nu îi prelungim contractul lui Crețu până nu vedem ce se întâmplă cu transferul. 

Nu știm dacă va veni ca rezervă a lui Pantea. Joacă cine merită”, a declarat Gigi Becali, potrivit Digi Sport.

Gigi Becali nu își schimbă obiceiul și îi avertizează pe jucătorii noi: „Probă la locul de muncă”

Primii doi jucători transferați de FCSB în această iarnă, Luis Phelipe și Baba Alhassan, au fost avertizați de Gigi Becali că vor fi trași imediat pe linie moartă în cazul în care nu vor da din prima randamentul așteptat.

„E posibil să mai aduc doi-trei, nu știu. Eu așa o să fac. Vreau să dea probă la locul de muncă. Ia intră, mă!

Să te vedem, ce faci tu, măi, Phelipe? Nu, hai la revedere. Ce faci, mă, Baba Alhassan? Hai la revedere. Nu ai ce să faci, tu nu vezi?”, a spus Gigi Becali.

Publicat: 15 12. 2023, 08:51