Fotbalistul antrenat de Cristi Chivu la Parma dă probe în Superliga
Invincibilitatea echipei UTA s-a încheiat chiar înaintea primei pauze stagionale ce face loc acțiunilor echipelor naționale. Arădenii au cedat cu 0-2 în Giulești, cu Rapidul și la finalul etapei cu numărul 8 au căzut de pe podium până pe locul 7.
În condițiile în care Dmytr Pospelov și Andrea Padula sunt accidentați, Adrian Mihalcea are oamenii numărați în defensivă și la Arad a ajuns Rareș Fătu (19 ani).
Rareș Fătu a lucrat cu Chivu la Parma, acum este testat de Adi Mihalcea
Adrian Mihalcea nu le-a dat decât două zile libere fotbaliștilor săi, care de luni pregătesc duelul cu FC Argeș de sâmbătă, 13 septembrie, de pe arena „Francisc Neuman”. Bătrâna Doamnă a trimis cinci jucători la echipele naționale: Dejan Iliev (Macedonia de Nord), Marinos Tzionis (Cipru), Hakim Abdallah (Madagascar), Denis Țăroi (România U18) și Mark Țuțu. Acesta din urmă a fost convocat de urgență marți dimineață de Costin Curelea, la naționala de tineret, în locul lui David Maftei, care s-a accidentat în meciul dintre Farul și Petrolul (2-1).
Dar, la Arad a ajuns Rareș Fătu, 19 ani, fostul căpitan al naționalei U16, născut la Focșani. El a trecut pe la Academia Hagi, care l-a cedat în ianuarie 2022 la Parma.
În această primăvară, fundașul central român a câștigat titlul Primavera 2 cu formația „cruciaților”, ceea ce i-a permis echipei de juniori a Parmei să promoveze în campionatul Primavera 1.
În luna mai, văzându-l la lucru la juniori, Cristian Chivu l-a chemat pe Fătu la antrenamentele primei echipe, alături de ceilalți doi români care activau încă la Parma, Dennis Man și Valentin Mihăilă.
„Cel mai mult m-a impresionat domnul Chivu”
„Am avut șansa de a mă antrena cu echipa mare. A fost extraordinar să văd toți acei jucători pe care îi văd de obicei la televizor. Totuși, cel mai mult m-a impresionat domnul Chivu. În primul rând, faptul că mă aflam în fața câștigătorului de Champions League era incredibil. În al doilea rând, și cel mai important, a fost faptul că și-a luat din timpul său, într-o perioadă foarte grea pentru echipă, pentru a sta de vorbă cu mine.
M-a întrebat de unde vin, cum mi se pare Italia, care sunt diferențele dintre cele două țări în ceea ce privește fotbalul și mi-a oferit un sfat prețios. Dacă toate acestea nu erau suficiente pentru a-și demonstra omenia și bunătatea, domnul Chivu a ținut să le explice tuturor jucătorilor, atunci când ne aflam în cerc și el ținea un discurs, că numele meu nu este «Fatu», ci «Fătu». Mi s-a părut un gest extraordinar, având în vedere că de trei ani de când sunt aici, nu mi s-a mai pronunțat numele corect”, declara Rareș Fătu pentru ProSport.
Focșăneanul de 1,87 metri mai fusese chemat la antrenamentele primei echipe și în perioada fostului antrenor al grupării din Reggio Emilia, Fabio Pecchia.
Fătu susține deocamdată probe la UTA, urmând să fie văzut la lucru de Adrian Mihalcea în amicalul de sâmbătă, 6 septembrie, de pe arena „Francisc Neuman”, cu divizionara secundă, CSC Dumbrăvița.