Fotbalistul a plecat oficial de la FCSB. Prima lovitură dată de Florin Gardoș
Robert Necșulescu, fotbalist în vârstă de doar 18 ani, s-a despărțit în această iarnă de FCSB. Tânărul jucător a fost cedat, sub formă de împrumut, la Chindia Târgoviște, formație care evoluează în liga secundă.
Această mutare vine chiar în ziua în care fostul internațional Florin Gardoș a fost numit în funcția de director sportiv al divizionarei secunde.
Robert Necșulescu, cedat la Chindia Târgoviște
FCSB a luat o decizie importantă și l-a cedat pe tânărul Robert Necșulescu la Chindia Târgoviște, în liga secundă, sub formă de împrumut. Jucătorul în vârstă de doar 18 ani a fost deja prezentat oficial de către divizionara secundă, prin intermediul unui comunicat publicat pe rețelele de socializare.
De menționat este că mutarea a fost realizată chiar în ziua în care fostul internațional Florin Gardoș a fost numit în funcția de director sportiv al dâmbovițenilor. Astfel, Robert Necșulescu va avea ocazia, pentru prima dată, să evolueze constant la nivel de seniori.
„Bine ai venit la Chindia Târgoviște, Robert Necșulescu. Extrema în vârstă de 18 ani vine sub formă de împrumut de la FCSB. Necşulescu îi oferă încă o soluție under lui Ilie Poenaru.
Fotbalistul are o prezență la FCSB în Cupa României, precum şi 4 jocuri în acest sezon de Youth League, competiție rezervată celor mai bune echipe U19 de pe continent. Îi dorim mult succes la Chindia!”, au transmis dâmbovițenii, prin intermediul unui comunicat publicat pe rețelele de socializare.
Cum s-a descurcat Robert Necșulescu la FCSB
În perioada în care a fost legitimat la FCSB, fotbalistul în vârstă de 18 ani a bifat doar un meci pentru echipa pare, în Cupa României, în fața celor de la UTA Arad. În partida respectivă, Robert Necșulescu a fost titular, dar a fost eliminat după doar 34 de minute, din cauza unui fault dur pe care l-a comis.
Acesta a fost un fotbalist important pentru FCSB în UEFA Youth League. El a fost titular în toate cele patru meciuri disputate de „roș-albaștri”, cu Lokomotiva Zagreb și Akademia Pușkaș. Robert Necșulescu a reușit să marcheze un gol în returul cu echipa din Croația și a dat și două pase decisive, una la Zagreb și una în Ungaria.
În această iarnă, FCSB s-a mai despărțit de Malcom Edjouma, fotbalist rămas liber de contract, de Edward Neamțu, în vârstă de 16 ani, acesta fiind cedat la Farul Constanța, de Laurențiu Vlăsceanu, în vârstă de 20 de ani, împrumutat la Unirea Slobozia și de Adrian Șut, care a fost vândut la Al-Ain, pentru 1.5 milioane de euro.