Fotbaliștii FCSB l-au sunat pe Gigi Becali pentru ca Rădoi să fie antrenor. „Nea Gigi, Mirel vine la Palat!”. Lacrimi la geamul mașinii tehnicianului

Actualul tehnician de la Al-Jazira a pregătit-o pe FCSB în perioada iulie – noiembrie 2015.

Un fost jucător de la gruparea roș-albastră a dezvăluit cum l-a sunat pe Gigi Becali pentru ca Mirel Rădoi să fie antrenor la formația bucureșteană.

Fotbaliștii FCSB l-au sunat pe Gigi Becali pentru ca Rădoi să fie antrenor. „Nea Gigi, Mirel vine la Palat!”. Lacrimi la geamul mașinii tehnicianului

Adi Popa a dezvăluit cum a plecat Mirel Rădoi de la FCSB în toamna anului 2015. Actualul antrenor de la Al-Jazira era gata să plece de la gruparea roș-albastră chiar înaintea meciului cu Astra, însă „Motoreta”, Stanciu și Chipciu l-au convins să rămână la echipă.

Cei trei țineau atât de mult ca Rădoi să nu plece încât s-au rugat de el în ploaie, iar apoi l-au sunat pe Gigi Becali pentru a-i spune să nu-i accepte demisia.

„Mirel a prins cea mai tulbure perioadă la FCSB. Plecaserăm din Ghencea, ne antrenam ba la Domnești, ba la Mogoșoaia, jucam la Giurgiu, la Cluj, la Pitești…

Noi chiar am fost încântați când a venit, știam că o să «taie și spânzure» și că nu se va băga prea mult Gigi Becali peste el. La returul cu Rosenborg, pe lângă prima de la club, ne-a promis și el una. Numai să întoarcem rezultatul.

În ziua în care a plecat… E o poveste care nu s-a mai spus, o spun în premieră. El a vrut să plece, nu mai știu meciul… Era supărat pe nea Gigi, declarase ceva… Și voia să plece. Iar eu, Stanciu și Chipciu stăteam în ploaie, la geamul mașinii lui, și îi ziceam: «Mirel, te rugăm, nu pleca!».

Apoi, l-am sunat pe patron să-i zicem: «Nea Gigi, Mirel vrea să plece, vine la Palat să-și dea demisia. Să nu o acceptați! Noi îl vrem antrenor, nu e vina lui pentru rezultate, e vina noastră, a jucătorilor, noi am fost pe teren».

A mai rămas un meci sau două și a plecat. Nouă chiar ne-a părut rău că nu a reușit. A fost foarte apropiat de noi, îl simțeam ca pe unul dintre noi. Se băga la «5 cu 2», nu greșea mai deloc. Cred că ne ajuta și mai mult dacă era antrenor-jucător.”, a declarat Popa, la GSP.

Publicat: 13 02. 2024, 16:31
Actualizat: 13 02. 2024, 16:48