Fostul jucător al lui Dinamo și-a găsit în sfârșit echipă! Luni va face vizita medicală. EXCLUSIV
Lamine Ghezali și-a găsit în sfârșit echipă după despărțirea de cei de la UTA și va juca în campionatul din Finlanda.
ProSport a aflat că francezul va juca pentru formația AC Oulu.
Fostul dinamovist Lamine Ghezali va juca în Finlanda
Ajuns la 26 de ani, Lamine Ghezali a ales să nu mai continue în România, după experiențele pe care le-a avut la Dinamo și la UTA.
Fostul jucător al lui Saint-Etienne va evolua în Finlanda, acesta semnând cu modesta formație AC Oulu. Noua formație a lui Ghezai este pe penultimul loc în prima ligă, în lupta pentru evitarea retrogradării. Totuși, AC Oulu a ajuns până în semifinalele Cupei Finlandei.
Pentru a se menține la un nivel bun, fostul dinamovist s-a pregătit în ultima perioadă cu echipa fotbaliștilor francezi care au rămas fără contract.
„Am semnat ca profesionist la 17 ani, apoi am plecat în străinătate, inițial la Dinamo București, apoi la Levadiakos, în Grecia, după care m-am întors la UTA Arad, în România. Și acum sunt la UNFP. Am avut niște probleme cu ultimul meu club (n.r. – UTA), așa că nu era planificat să rup contractul”, a subliniat Ghezali.
„Am trăit niște emoții excepționale, deci asta e frumusețea fotbalului și asta poate aduce și UNFP, pentru că am fost reperați în meciurile amicale. A fost o experiență incredibilă, pe care oricum nu o vom uita niciodată.
În primul rând, sunt aici pentru a mă pregăti, pentru a reveni la 100% din punct de vedere fizic, pentru a-mi recăpăta simțurile, cred că asta caută toată lumea în ziua de azi. Ne avem „destinul” în mâini”, spunea Ghezali, care a fost considerat o mare speranță a fotbalului din Franța.
Lamine Ghezali a reușit 14 goluri în România
Lamine Ghezali a lăsat o impresie mai bună mai ales în Liga 2, punând serios umărul pentru ca Dinamo să revină în Superliga. În acea perioadă, „câinii” erau pregătiți de Ovidiu Burcă.
În total, francezul a izbutit 14 goluri în perioada petrecută în România, două dintre reușite fiind în Cupă.
Lamine Ghezali n-a mai prins vreun meci din februarie, atunci când Mircea Rednic l-a folosit în repriza secundă a duelului pierdut de UTA cu Sepsi, scor 1-2.
„Noi credem că are un potențial şi am vrut să îl ajutăm să redevină Ghezali pe care l-am văzut în play-off-ul din primăvara anului trecut. Aici era clar că ceva îl opreşte să îşi arate valoarea, îi era foarte greu să mai arate ceea ce poate. Şi am vrut să îi dăm şansa să dea un restart în altă parte”, spunea Andrei Nicolescu despre fotbalistul francez.