Fostul fotbalist de la FCSB a semnat cu Timişoara!

SURSĂ: Sportpictures 16.09.2025
Vezi galeria foto - 5 poze

Romario Benzar, fost fotbalist al celor de la FCSB, a ajuns la o înțelegere cu Politehnica Timișoara și a semnat un contract valabil pentru un an de zile.

Reamintim că jucătorul s-a despărțit recent de FC Botoșani, formație care are parte de un start foarte bun de sezon în Superliga României.

Romario Benzar a semnat cu Politehnica Timișoara

Așa cum ProSport a anunțat în exclusivitate, Romario Benzar a ajuns la o înțelegere cu Politehnica Timișoara. După ce s-a despărțit de FC Botoșani, fotbalistul a semnat un contract valabil pentru o perioadă de un an de zile cu noua lui echipă, cu posibilitate de prelungire.

Jucătorul, care de-a lungul carierei a jucat la mai multe echipe importante din România și nu numai, printre care și FCSB, a fost deja prezentat oficial de timișoreni, printr-o postare făcută pe rețelele de socializare. Acum, fotbalistul ajuns la vârsta de 33 de ani va evolua, cel puțin pentru un sezon, în Liga a 3-a a României.

„Bine ai venit la Poli, Romario! Romario Sandu Benzar,  (33 ani) a semnat cu echipa noastră pe un an de zile, cu drept de prelungire! S-a născut pe 26 martie 1992, la Timișoara. E fundaș dreapta, dar poate acoperi mai multe poziții din banda dreaptă și linia mediană. A fost international de juniori U17, U19 și U21. La prima reprezentativă are 19 selecții (2 assist-uri). Mult succes în alb-violet!”, au transmis cei de la Poli Timișoara, prin intermediul unui comunicat publicat pe rețelele de socializare.

Cum arată cariera lui Romario Benzar

Romario Benzar a crescut la juniorii celor de la Srbianka Giuchici, LPS Banatul și FC Viitorul Constanța. La seniori a evoluat pentru Viitorul, FCSB, Lecce, Perugia, FCV Farul, UTA și FC Botoșani.

Jucătorul a acumulat, de-a lungul anilor, nu mai puțin de 273 de meciuri la nivelul Superligii, în care a reușit să marcheze de nouă ori și să ofere nu mai puțin de 31 de pase decisive. Totodată, Romario Benzar a mai acumulat și 13 partide în cupele europene, în preliminariile și grupele UEFA Europa League, dar și în preliminariile UEFA Champions League. În Italia, Romario Benzar a jucat în Serie A și în Serie B, reușind să promoveze cu cei de la Lecce. Acesta are două titluri de campion național, obținute în sezoanele 2015-2017 și 2022-2023.

Publicat: 16 09. 2025, 21:57