Florinel Coman, făcut praf după Oțelul – FCSB! Aspectul care a lăsat de dorit: „Atât de prost! Merge pe teren”

Introdus la pauza meciului dintre Oțelul și FCSB, Florinel Coman nu a mai reușit să-și treacă numele pe lista marcatorilor, dar s-a „remarcat” prin ratarea unei lovituri de la 11 metri.

Florinel Coman, făcut praf după Oțelul – FCSB! Aspectul care a lăsat de dorit

Gabi Balint i-a analizat evoluția lui „Mbappe de România” și a observat o oarecare suficiență în prestațiile acestuia în ultimele partide, cu toate că traversează un moment bun și de multe ori a reușit să tragă echipa după el.

Fostul atacant a sesizat că Florinel Coman are deseori tendința de a nu fi foarte implicat în joc și i-a sugerat vedetei de la FCSB să caute să-și ajute mult mai mult colegii.

„Coman pare că are o suficiență în ultimul timp. A intrat prea relaxat și a executat penalty-ul atât de prost… E păcat de el, pentru că e în formă și trebuie să continue pe acest drum. Din contră, trebuie să fie mult mai activ. Acum are momente când merge pe teren, când iese din joc.

Olaru e același. Mult travaliu, îmi place că e tot timpul vertical, spre poartă, are pase destul de subtile, interesante. Același reproș îl am pentru Olaru, de multe ori prea se vaită, se trântește, cade prea ușor.

Trebuie să fie mai puternic, să stea mai mult pe picioare. Asta e singura lui parte negativă, dar se vede clar că e un jucător care trebuie să fie în echipă la fiecare meci”, a spus Gabi Balint, potrivit DigiSport.

FCSB a învins-o pe Oțelul Galați cu scorul de 2-0, în deplasare, în runda cu numărul 3 din Superliga, grație reușitelor semnate de Octavian Popescu și Andrea Compagno. După acest rezultat, roș-albaștrii au revenit pe primul loc și au trei victorii din tot atâtea partide.

Elias Charalambous, după Oțelul – FCSB 0-2

„Tavi (Popescu) e un jucător de mare calitate, încearcă să își păstreze forma de anul trecut, se pregătește bine, la fel ca ceilalți jucători. E clar că avem nevoie de toți jucătorii. Important este că avem jucători de mare calitate, v-am spus că trebuie să facem modificări, de asta avem jucători de calitate, să putem face astfel de schimbări. Ca să câștigăm jocurile trebuie să facem ceva bine, asta este important pentru noi, trebuie să ne gândim doar la victorii, jocul poate nu este cum ne dorim, dar important este să câștigi.

Am vorbit cu Chiricheș, pentru el a fost primul meci, a stat bine în teren, am avut o discuție cu el, nu am vrut să ne asumăm vreun risc, nu a mai jucat de mult. De mâine, ne vom concentra doar la asta (n.r. la meciul retur cu CSKA 1948 Sofia din Conference League), acum îi știm ceva mai bine pentru că am avut acel prim meci, va depinde de atitudinea pe care o să o avem, plecăm de la 1-0, dar am văzut că este o echipă de calitate. Nu suntem favoriți, totul este deschis, avem un meci retur și trebuie să rezolvăm această calificare. Aș vrea să le mulțumesc suporterilor că au fost alături de noi și ne dorim să îi avem pe toată durata campionatului”, a spus Elias Charalambous la finalul partidei Oțelul Galați – FCSB 0-2.

Publicat: 30 07. 2023, 08:35
Actualizat: 30 07. 2023, 08:35