„Fiara” își înfige colții în rivala de moarte! Anunțul trist pe care Marius Lăcătuș îl face despre Dinamo

„Fiara” Marius Lăcătuș (59 de ani) nu are milă de Dinamo și își înfige colții în rivala de moarte. Anunțul trist pe care îl face fostul mare atacant cu siguranță nu le va pica bine fanilor din „Ștefan cel Mare”.

Anunțul trist pe care Marius Lăcătuș îl face: Dinamo va lupta pentru a evita retrogradarea! „Fiara” își înfige colții în rivala de moarte

S-au scurs deja 10 etape din actualul sezon competițional al Superligii și, chiar dacă unele echipe nu și-au disputat toate meciurile, Marius Lăcătuș și-a făcut deja o opinie în privința grupărilor care se vor lupta pentru a evita retrogradarea.

Momentan, ultimele două locuri din clasament, poziții care la capătul play-out-ului retrogradează direct, sunt ocupate de UTA Arad și FC Botoșani. Imediat deasupra lor, pe eventualele locuri de baraj din play-out, se află Dinamo și Poli Iași.

Marius Lăcătuș consideră clasamentul din acest moment ca fiind unul corect, cel puțin dacă aducem în discuție doar partea inferioară a acestuia, și spune că UTA Arad, FC Botoșani, Poli Iași și Dinamo vor fi echipele care se vor zbate pe tot parcursul sezonului să rămână în Superliga.

„Dacă stăm și ne uităm pe clasament, eu nu cred că UTA, FC Botoșani sau Poli Iași au un lot de jucători mai slab decât cel al lui Dinamo, din punct de vedere calitativ. Sigur, rezultatele sunt cele care sunt la ora actuală, dar cred că toate trei vor urca în clasament. Cred că ele sunt cele patru care vor da lupta pentru retrogradare”, a declarat Marius Lăcătuș, la Digi Sport.

Ovidiu Burcă are în continuare parte de încredere totală din partea conducerii

În runda actuală din Superliga, Dinamo a fost învinsă de Farul Constanța, scor 0-2 pe teren propriu. A fost al treilea eșec la rând pentru „câini”, după cele cu Rapid (0-4) și FC U Craiova (0-1).

Cu toate acestea, antrenorul Ovidiu Burcă are în continuare parte de încredere totală din partea conducerii. Sâmbătă dimineață, 23 septembrie, Andrei Nicolescu l-a asigurat de acest lucru pe tehnician prin intermediul unei postări făcute pe rețelele de socializare:

„Pentru că Dinamo are palmares pozitiv contra imposibilului!

Am deplină încredere în Ovidiu și în jucători. Deplină!

Dinamo va începe să urce. Dincolo de suferința implicită, cred că purgatoriul înfrângerilor nedrepte, care nu reflectă jocul consistent al echipei, ne poate fi necesar. Învățăm să strângem rândurile. Să fim smeriți. Uniți. S-o luăm de la capăt. Să ne ridicăm. Să urcăm din nou. O dată și încă o dată, până când ascensiunea va deveni singurul nostru sens. Nu sunt cuvinte de mobilizare, ci un principiu de viață specific adevăraților campioni.

Dinamo va depăși acest impas. Prin știință și rigoarea lui Ovidiu, un reper al noului val de antrenori. Prin valoarea individuală a jucătorilor – avem, astăzi, jucători foarte talentați! Prin forța grupului! Prin echilibrul financiar și managerial. Dar, mai ales, prin și cu încrederea pe care ne-o oferă cei mai puternici suporteri din România.

Dinamo poate câștigă cu Craiova, în Cupa. În sezonul 1999-2000, după aproape nouă ani în care nu mai învinsese Steaua, Dinamo a câștigat cu 3-2, a luat titlul în acel an și a pornit o lungă serie de rezultate pozitive împotriva eternei rivale. Purtată pe aripile de încredere ale unui stadion întreg care strigă “Dinamo bate pe Steaua!”. Pentru că, în acel moment, victoria devenise o necesitate. Ca și marți, în Cupă!

Dinamo are palmares pozitiv în lupta cu imposibilul. Exemplele sunt multiple. Negative și pozitive, deopotrivă. De la imposibilul 4-5 cu Foresta, după 4-0 în minutul 47, până la imposibila răsturnare de la Liberec, la recenta promovare imposibilă și, peste toate, la imposibila salvare de la faliment a unui club cu datorii de zeci de milioane de euro, părăsit de patroni, dar susținut necondiționat de fanii dinamoviști, eroii care mișcă munții.

Repet, cred și “semnez”: având suporterii alături, în competițiile interne, Dinamo poate bate pe oricine. Dacă nu credeți, întrebați imposibilul”, a scris Andrei Nicolescu, pe Facebook.

Clasamentul din Superliga

  1. FCSB – 22P
  2. CFR Cluj – 19P
  3. Universitatea Craiova – 17P
  4. Rapid București – 15P
  5. FC Hermannstadt – 13P
  6. Petrolul Ploiești – 13P
  7. Sepsi Sf. Gheorghe – 12P
  8. FC U Craiova – 12P
  9. Farul Constanța – 12P
  10. Oțelul Galați – 11P
  11. U Cluj – 10P
  12. FC Voluntari – 10P
  13. Dinamo București – 8P
  14. Poli Iași – 7P
  15. UTA Arad – 7P
  16. FC Botoșani – 5P
Publicat: 23 09. 2023, 16:01