FCSB și Rapid își fac două echipe noi, cu sprijinul FRF

FCSB și Rapid București, printre cele mai importante cluburi din Superliga României, își fac două echipe noi, cu sprijinul FRF.

Managerul de Politici Publice și Responsabilitate Socială al FRF a oferit mai multe detalii despre proiect.

FCSB și Rapid își fac două echipe noi, cu sprijinul FRF

Cluburile din prima divizie sunt încurajate să își facă echipe pentru persoanele cu dizabilități. FCSB și Rapid București, două formații importante din Liga 1, s-au arătat deschise să își formeze loturi în perioada următoare.

Cele două cluburi bucureștene sunt așteptate să se implice în planul de dezvoltare al fotbalului pentru amputați. Federația și-a dat interesul și a format deja o echipă națională.

Jucătorii au fost pregătiți de Daniel Borugă, antrenor cu licență PRO. Tudorel Mihăilescu, fostul portar din ligile inferioare, este și el implicat în proiect. Florin Șari susține că acest proiect este sprijinit de Federație, inclusiv de președintele Răzvan Burleanu.

„Recent, s-a alăturat Federației Române de Fotbal un nucleu de jucători români cu amputații. Aceștia vor forma o nouă echipă națională de fotbal. Scopul nostru este să facem din fotbal cel mai inclusiv și divers sport din țara noastră.

Avem deja naționala de fotbal pentru nevăzători, din anul 2017, activități de fotbal cu copii și tineri cu Sindrom Down, din anul 2016, iar din toamna lui 2024 o lojă senzorială la Arena Națională, pentru copii și tineri cu autism.

Diversitate și incluziune în joc, dar și în tribune, unde avem la fiecare meci al naționalei în jur de 200 de spectatori din categorii defavorizate sau cu abilități atipice.

În activitățile noastre de incluziune și promovare a diversității ne bucurăm de tot sprijinul conducerii Federației Române de Fotbal, al domnului președinte Răzvan Burleanu, precum și de implicarea unor cluburi de top, ceea ce ne dă o bază solidă pentru dezvoltare”, a explicat Managerul de Politici Publice și Responsabilitate Socială al FRF, potrivit DigiSport.

Tot mai mulți membri ai familiei fotbalului românesc înțeleg și susțin inițiativele noastre și transmit un mesaj puternic de incluziune și solidaritate. Apelul nostru se adresează în special tinerilor și copiilor care iubesc fotbalul, vor să-l practice, indiferent de abilitățile lor, să vină către FRF, către cluburile noastre de fotbal, pentru că își vor găsi locul alături de noi”, a spus Florin Șari.

Publicat: 04 03. 2025, 23:36
Actualizat: 04 03. 2025, 23:42