FCSB și-a luat fundaș central: „stânca” din Africa de Sud semnează. Anunțul clubului

FCSB a dat lovitura pe piața transferurilor după ce s-a înțeles cu un fundaș central din Africa de Sud în vârstă de 25 de ani.

FCSB și-a luat fundaș central: „stânca” din Africa de Sud semnează. Anunțul clubului

Siyabonga Ngezana (25 de ani), fotbalistul lui Kaizer Chiefs, va evolua începând din această vară la FCSB, după ce cluburile au ajuns la un acord în ceea ce privește transferul fundașului sud-african.

După ce Mihai Stoica, managerul general de la FCSB, a anunțat miercuri seara că la vicecampioana României vor ajunge doi fundași centrali, clubul sud-african Kaizer Chiefs a anunțat că stoperul Siyabonga Ngezana va pleca la FCSB.

„Kaizer Chiefs și-a luat rămas bun de la fundașul Siyabonga Ngezana, care a semnat cu gigantul român FCSB, cunoscut în trecut ca Steaua București. Îi urăm tot binele!”, este anunțul făcut de Kaizer Chiefs pe rețelele de socializare.

Câți bani plătește FCSB pentru transferul fundașului sud-african

Kaizer Chiefs nu l-a lăsat pe Siyabonga Ngezana să plece liber la FCSB, ci Gigi Becali a trebuit să achite în schimbul transferului fundașului care are o înălțime de 1.88 metri nu mai puțin de 600.000 de euro, anunță GSP.ro. Conform sursei citate mai sus, stoperul sud-african așteaptă viza, iar apoi va pleca spre București pentru a efectua vizita medicală și a semna contractul.

În vârstă de 25 de ani, Siyabonga Ngezana a adunat două prezențe în tricoul echipei naționale a Africii de Sud, iar în ultimele șapte sezoane a evoluat doar la Kaizer Chiefs.

Siyabonga Ngezana este cotat de site-urile de specialitate la 750.000 de euro, iar contractul său cu formația din Africa de Sud se încheia în iunie 2024, dar africanii mai aveau o opțiune de a prelungi înțelegerea pentru încă două sezoane.

Un produs al Academiei noastre, el ajunge la multipla campioană a României după șapte sezoane petrecute la prima noastră echipă. Fundaș central puternic, a avut cea mai consistentă campanie în sezonul 2020-2021, când a jucat cu regularitate în competițiile interne și a evoluat în aproape toate mecurile Amakhosi până în finala Champions League. Rămâne un model de profesionist care a arătat mereu seriozitate, s-a antrenat din greu și a dat tot ce a avut mai bun”, au scris sud-africanii după despărțirea de Ngezana.

  • 2 goluri în 23 de partide a înscris Siyabonga Ngezana în cele 23 de partide oficiale jucate pentru Kiazer Chiefs în sezonul actual
Publicat: 15 06. 2023, 13:00
Actualizat: 15 06. 2023, 13:08