FCSB se transformă total! Gigi Becali face 5 transferuri și elimină 2 titulari: „Le dau salariile”

Perioada de mercato va fi foarte agitată la FCSB, Gigi Becali anunțând că va face 5 transferuri și să elimine doi titulari.

Perioada de transferuri din iarnă, care va avea loc între 13 ianuarie și 9 februarie, va fi prilejul lui Gigi Becali să aducă 5 jucători la FCSB și să renunțe la doi titulari.

Gigi Becali transformă FCSB total prin eliminarea a doi titulari

Încet, dar sigur, campioana FCSB și-a revenit din pumnii încasați la începutul sezonului, când adunase o singură victorie în primele 10 etape, 1-0 cu Petrolul, în runda a doua.

A ajuns pe locul 7, având același număr de puncte cu Oțelul, formația aflată pe ultima poziție de play-off. Chiar dacă nu o spune direct, Gigi Becali se gândește la al treilea titlu la rând. De gol îl dau mișcările pe care vrea să le facă, dezvăluite de el însuși.

„(Câte transferuri vreți să faceți?) 4-5 jucători. Să stau după ei? Joacă fotbal! (n.r. Vă și despărțiți de 4-5 jucători?) Le dau banii, că au contract. Eu le dau salariile și respect cuvântul dat. Iau un mijlocaș central, un fundaș central și un fundaș stânga”, a declarat Gigi Becali, la Digi Sport.

Gigi Becali vrea la FCSB mijlocași, apărători centrali și fundaș stânga

Latifundiarul din Pipera nu a spus de cine anume se va despărți, dar după victoria cu 2-0 de pe Cluj Arena i-a criticat dur pe Adrian Șut și Mihai Lixandru. În legătură cu primul, este dezamăgit că nici măcar nu mai trece de mijlocul terenului, după ce în urmă nu cu mult timp făcea presing la fundașii centrali ai echipelor adverse.

Lixandru a fost luat și mai mult în colimator, patronul campioanei României considerând că jucătorul se ascunde de minge. Asta deși cu U Cluj i-a centrat excelent lui Olaru, când acesta a deschis scorul în minutul 32.

„Lixandru să joace fotbal. La mine, fotbalul nu stă într-o pasă de gol, că nu îmi iei ochii cu un pas de gol. Fotbalul stă… Comentatorul trebuie să repete numele, să-i pronunțe numele de mai multe ori, să treacă mingea pe la el, că-i mijlocaș.

Așa e filosofia la mine. Caut un mijlocaș ca Bourceanu, piston. Asta caut eu. Cheia fotbalului sunt mijlocașii centrali. Nici Lixandru nu mai face presing. Nu mai faci asta, altul! Mijlocași aducem prima dată. Apoi fundași centrali, fundaș stânga”, a mai precizat Gigi Becali.

În prima etapă a returului sezonului regulat al Superligii, campioana FCSB va juca în deplasare cu FC Hermannstadt. Meciul are loc pe 9 noiembrie, de la ora 20:30. Până atunci, însă, formația roș-albastră evoluează joi în Europa League, pe terenul elvețienilor de la Basel, de la ora 19:45 a României.

Publicat: 02 11. 2025, 00:43