FCSB, distribuție „galactică” în amicalul cu PAOK! Ce echipă de start a trimis Charalambous sub înaltul patronaj al lui Gigi Becali: Djokovic e titular, Băluță joacă în tridentul ofensiv, iar fundaș dreapta e „Lampard” | FOTO

Intrebat daca stie ce s-a intamplat la data de 7 mai 1986, Elias Charalambous a raspuns fara ocolisuri. Antrenorul avea doar 5 ani cand Steaua a castigat Cupa Campionilor Europeni
Vezi galeria foto - 4 poze

Gigi Becali pare că a hotărât care sunt jucătorii pe care FCSB va miza încă din primul minut în sezonul următor, primul „11” din amicalul cu PAOK risipind mai multe semne de întrebare.

Vicecampioana României este în pline pregătiri pentru noul sezon al Superligii, iar Mihai Pintilii și Elias Charalambous fac ultimele finisaje înaintea primei etape, când vor da peste FC U Craiova.

În meciul amical cu PAOK Salonic, care se dispută miercuri în cantonamentul din Olanda, FCSB a aliniat un prim „11” care ar putea constitui scheletul formației de titulari pentru jocurile oficiale din noul sezon.

FCSB, distribuție „galactică” în amicalul cu PAOK! Ce echipă de start a trimis Charalambous sub înaltul patronaj al lui Gigi Becali: Djokovic e titular, Băluță joacă în tridentul ofensiv, iar fundaș dreapta e „Lampard”

Meciul amical dintre FCSB și PAOK Salonic a scos la lumină mutările pe care Gigi Becali le pregătește în echipa de titulari pentru sezonul următor.

După ce a ales să nu activeze clauza de transfer definitiv a lui Deian Sorescu, patronul vicecampioanei României și-a arătat clar intențiile în ceea ce privește flancul drept al apărării. La vremuri noi, tot noi – Ovidiu Popescu, omul bun la toate, a fost trimis în această zonă a terenului.

„Bombele” date de FCSB în această vară pe piața transferurilor au fost deja aruncate în luptă, Alexandru Băluță și Damjan Djokovic fiind titulari în meciul amical disputat împotriva formației lui Răzvan Lucescu.

De asemenea, echipa de start a vicecampioanei a mai scos la iveală un detaliu important. Un alt nou-venit, Siyabonga Ngezana, a fost lăsat pe banca de rezerve, semn că fundașul central din Africa de Sud încă nu este pus la punct cu pregătirea fizică sau încă nu s-a integrat.

A lipsit din primul „11”, dar și de pe banca de rezerve, Tavi Popescu, fotbalist care a primit câteva zile de vacanță după ce a participat alături de echipa națională U21 a României la EURO 2023.

Publicat: 05 07. 2023, 18:55
Actualizat: 05 07. 2023, 18:58