FC Voluntari – Unirea Slobozia 2-1, în manșa tur a barajului de promovare/menținere în Superligă. Ilfovenii au dat lovitura pe final și sunt favoriți la revenirea în primul eșalon!

Foto: Sport Pictures
Vezi galeria foto - 4 poze
21:55

Final de meci!

Min. 90+5: Arbitrul pune capăt disputei de la Voluntari

21:49

GOOOOL FC Voluntari

Min. 88: Schieb scapă singur și înscrie cu un șut deviat de la marginea careului mare

21:15

Ocazie mare Unirea Slobozia

Min. 53: Afalna rămâne singur în colțul careului mic, dar șutul său violent este respins în corner

21:06

Start în repriza secundă

Min. 46: Centralul Andrei Barbu fluieră începutul mitanului secund

21:00

Pauză la Voluntari

Min. 45+2: Final de primă repriză

20:35

GOOOOL Unirea Slobozia

Min. 32: Vojtus egalează tot cu o lovitură de cap, în urma unui corner de pe partea stângă

20:24

GOOOOOL FC Voluntari

Min. 22: Andreș se înalță și înscrie imparabil cu capul, după un corner excelent executat de pe partea dreaptă

20:14

Start de meci la Voluntari

Min. 1: Arbitrul fluieră începutul patidei

19:32

Echipele de start

FC Voluntari: Chioveanu – Armaş, Garutti, Andreş, Toma – Piţian – Popadiuc, Carnat, Gîţ, Merloi – Nemec

Antrenor: Florin Pîrvu

Unirea Slobozia: Krell – Şerbănică, Dinu, Pospielov, Dorobanţu – Perianu, Purece, Akhmatov – Afalna, Vojtus, Bărbuţ

Antrenor: Adrian Mihalcea

Partida FC Voluntari – Unirea Slobozia, din prima manșă a barajului de promovare/menținere în SuperLigă, are loc în această seară pe arena grupării de ligă secundă.

Trupa lui Florin Pîrvu dă piept cu formația antrenată de Adi Mihalcea începând cu ora 20.00, disputa fiind Live Video Online pe prosport.ro și în direct la TV pe DigiSport 1 și PrimaSport 1.

FC Voluntari – Unirea Slobozia Live Video Online, de la ora 20.00, în turul barajului de promovare/menținere în Superligă

Partida FC Voluntari – Unirea Slobozia, primul meci al barajului de promovare/menținere în SuperLigă, are loc în această seară pe arena grupării ilfovene. Trupa lui Florin Pîrvu dă piept cu formația antrenată de fostul său coleg Adi Mihalcea începând cu ora 20.00, disputa fiind Live Video Online pe prosport.ro și în direct la TV pe posturile DigiSport 1 și PrimaSport 1.

FC Voluntari a încheiat, cu mari emoții pe locul 4 în play-off-ul Ligii 2, cu 47 de puncte. Echipa ilfoveană vrea să revină în Superligă la numai un an după retrogradarea în liga secundă.

O dublă pentru un obiectiv pe care această echipă și l-a propus de la începutul campionatului. Din fericire, am reușit să ne calificăm la acest baraj, pentru că a fost o situație destul de delicată, nu cu foarte mult timp în urmă. În acest moment, lucrurile, cred eu, că sunt în regulă și abordăm cu mare încredere această dublă. În ultimele cinci meciuri, am reușit să facem o simbioză între ce înseamnă grupul de jucători, staff tehnic și conducerea clubului și cred că aceasta a fost cheia rezultatelor noastre. Știm că întâlnim o echipă de prima ligă, o echipă care a reușit și ea să se echilibreze în ultimul meci de play-out. Dar, cu tot respectul, vă spun sincer că ne dorim să facem un meci bun și să putem să tranșăm, din primul meci, calificarea asta pentru prima ligă. Presiune nu pot spune că există, eu cred că presiunea este pe echipa din Liga 1. Este o concentrare și lucrul ăsta nu e doar în săptămâna aceasta. Avem respect, dar nu ne este teamă. Este o echipă care foarte greu poate fi învinsă, este o echipă creată pe profilul antrenorului, pe profilul lui Adi Mihalcea. Un antrenor foarte bun, cu care am fost coleg la echipa națională -Florin Pîrvu

Până acum, cele două formații s-au aflat față în față de 4 ori, ultima dată în 2022, în Cupa României. De fiecare dată, FC Voluntari s-a impus, golaveraj fiind net, 11-1.

Arbitrul Marian Barbu este cel care va conduce la centru meciul FC Voluntari – Unirea Slobozia. El va fi ajutat la cele două linii de George Florin Neacşu şi Imre-Laszlo Bucsi, în timp ce rezervă va fi Robert Avram. În camera VAR se vor afla Sebastian Colţescu şi Claudiu Marc.

La rândul său, Unirea Slobozia s-a salvat și ea „la mustață” de retrogradarea directă, în ultima rundă a play-out-ului, după ce a învins-o pe Sepsi, scor 2-1, la Clinceni. Indiferent de deznodământul acestei duble de supraviețuire, Adrian Mihalcea a anunțat că va părăsi banca tehnică a grupării nou-promovate.

Statistic, echipele de Liga 1 par favorite. De foarte puține ori… cred că sunt doar trei promovări ale echipelor de Liga 2 după baraje. Avem un oarecare plus. Depinde clar doar de noi. Dacă noi vom avea același joc, aceeași dăruire, aceeași foame de a câștiga meciurile, da, avem o șansă în plus față de FC Voluntari. Asta îmi trebuie săptămâna aceasta, să-i conștientizez, să nu cumva să se fi liniștit bătându-i pe Sepsi și scăpând de o retrogradare directă. Și să nu picăm în partea cealaltă, să ne credem mai mari decât suntem, mai fotbaliști decât suntem. Experiență (n.r. – despre FC Voluntari), sezoane de Liga 1 mult peste noi. Plus condiții, plus tot. Dar nu de fiecare dată lucrurile acestea bat. Am atuul acesta al sezonului de SuperLiga proaspăt. Nu cred că ar trebui să luăm în calcul ceea ce s-a întâmplat acum doi, trei, cinci ani. Nu. Strict momentul acesta! Dacă suntem la fel de muncitori și luptători, avem o șansă în plus față de ei – Adrian Mihalcea

Echipe probabile:

FC Voluntari (3-1-4-2): Chioveanu – Andreș, Armaș, Garutti – Pițian – Carnat, D.Andrei, Merloi, Schieb – Nemec, Guțea

Unirea Slobozia (4-2-3-1): Krell – Dorobanțu, Dinu, Pospelov, Șerbănică – Perianu, Akhmatov – Afalna, Purece, Aganovic – Vojtus

Publicat: 26 05. 2025, 21:55
Actualizat: 26 05. 2025, 21:56